4.6 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăSpecialCare sunt bonurile câştigătoare la extragerea Loteriei fiscale pentru noiembrie

Care sunt bonurile câştigătoare la extragerea Loteriei fiscale pentru noiembrie

Bonurile fiscale emise în data de 28 noiembrie, cu o valoare de 538 de lei, au fost desemnate câştigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică. La această extragere au participat toate bonurile fiscale emise în perioada 1 – 30 noiembrie 2015. Fondul total de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

Conform Ministerului Finanţelor Publice, dacă numărul cererilor de revendicare trece de o sută, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru că pot fi doar 100 de bonuri câştigătoare.

Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi al C.N. 'Loteria Română' pentru o perioadă de minimum 30 de zile. 

Cererile de revendicare pot fi depuse începând de luni, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.

În situaţia în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista centralizatoare cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de 1 milion de lei este împărţit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticităţii bonurilor câştigătoare. Dacă în urma centralizării listei bonurilor fiscale pentru care s-au revendicat premiile, se constată depăşirea numărului de maximum 100 de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării a 100 de câştigători.

Cele mai citite

Tanczos Barna: ANAF investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului la preşedinţie Călin Georgescu

Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, a declarat, joi seară, că ANAF, alături de organele judiciare, investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului...

Tanczos Barna: ANAF investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului la preşedinţie Călin Georgescu

Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, a declarat, joi seară, că ANAF, alături de organele judiciare, investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului...

Partidul bulgar „Renașterea” cere alipirea Macedoniei și sudului Basarabiei la Bulgaria

Partidul extremist „Renașterea”, din Bulgaria, a scris joi, pe pagina de Facebook, un comentariu referitor la revendicări teritoriale. Pornind de la declarațiile recente ale...
Ultima oră
Pe aceeași temă