Producem cantități enorme de informații în fiecare zi. Fie că este vorba de fotografii sau clipuri video, fișiere text sau audio, acestea ocupă spațiu și pot dispărea la fel de ușor cum au fost create. Soluția? Stocarea în cloud.
Primul meu computer avea un hard-disk de 20GB. Sistemul de operare ocupa o parte importantă, iar pozele, muzica, filmele și jocurile se dovedeau mereu prea multe pentru spațiul de stocare. Pe atunci (2004), serviciile de stocare în cloud nu erau pentru toată lumea, iar singura opțiune de back-up pe care o aveam la dispoziție erau CD-urile. Și acum, într-un colț al apartamentului, există sute de CD-uri “etichetate” cu un marker negru. Partea tristă este că acum niciunul dintre ele nu mai funcționează, deteriorându-se odată cu trecerea timpului.
La scurt timp după ce mi-am luat primul laptop (2008), credeam că am scăpat de problema spațiului de stocare. Avea un hard-disk de 200GB și, pentru o vreme, nu am avut probleme. Apoi am descoperit o pasiune pentru Adobe Photoshop, iar fișierele deveneau din ce în ce mai mari și mai multe. Pentru a nu-mi pierde ”capodoperele”, am decis să le transfer pe stick-uri USB, dar și acestea s-au stricat în timp. După 10 ani, am pierdut 80% din datele stocate de-a lungul timpului. În 2015, m-am hotărât să pariez pe cloud.
Citește continuarea textului pe Playtech.ro.