Eminenţa Sa, cardinalul Kurt Koch, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor (CPUC), însoţit de secretarul său, monseniorul Andrea Palmieri, au vizitat Cluj-Napoca în week-end. Ei au fost primiţi mai întâi la Catedrala greco-catolică (în construcţie) din Piaţa Cipariu. A urmat, în capela „Sf. Iosif” din incinta catedralei, slujba vecerniei, celebrată de studenţii Seminarului Teologic al Eparhiei de Cluj-Gherla, în prezenţa unui mare număr de preoţi, persoane consacrate şi credincioşi. În calitate de gazdă, episcopul de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, a mulţumit înalţilor prelaţi pentru vizita lor. El i-a rugat să transmită Sfântului Părinte, Papa Francisc, „încredinţarea că Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, rămâne perseverentă pe drumul şi spre împlinirea vocaţiei pe care o are, aceea de punte de legătură între creştini, chiar dacă nu este recunoscută ca atare de toate confesiunile”.
Totodată, PS Florentin a încredinţat eminenţei sale, în rugăciune, dificultăţile încă existente, cu referire în mod particular la problema neretrocedării bisericii de la Mănăstirea Bixad, care a aparţinut, înainte de anul 1948, Ordinului „Sfântului Vasile cel Mare”. „Totuşi – a completat Preasfinţia Sa –, îi mulţumim lui Dumnezeu, pentru că Biserica noastră este respectată, se poate spune că în multe biserici s-a reintrat în drepturi, de aceea, considerăm că este un har faptul că putem să ne desfăşurăm pastoraţia în locaşuri de cult, în şcoli, în mănăstiri”.
Mesaj de la Vatican
În acest cadru de rugăciune, cardinalul prefect al CPUC, a adresat un mesaj credincioşilor greco-catolici clujeni. El i-a mulţumit mai întâi Preasfinţiei Sale Florentin pentru buna colaborare pe care o au, în condiţiile în care şi el este membru în Consiliul CPUC, şi, în acelaşi timp, pentru munca pe care o desfăşoară în cadrul Comisiei Internaţionale Mixte pentru Dialogul teologic între Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă, din care face parte. „Pentru mine este o mare bucurie să pot vizita Biserica Greco-Catolică din România – a spus Eminenţa Sa –, ştim prea bine că este o Biserică în care s-a suferit mult, o Biserică în care există mulţi martiri şi care a demonstrat o mare fidelitate faţă de Hristos, de Biserică şi de urmaşul lui Petru, Papa. Ştiu bine că Papa Francisc cunoaşte şi iubeşte mult această Biserică, deja în calitate de Arhiepiscop de Buenos Aires era responsabil cu toate Bisericile Catolice Orientale. Cu două săptămâni în urmă, am avut Adunarea Plenară a tuturor Bisericilor Catolice Orientale, la Roma. Toţi Patriarhii şi Arhiepiscopii Majori erau prezenţi şi am trăit, cu această ocazie, întreaga bogăţie pe care ne-a oferă Bisericile Catolice Orientale. Eu ştiu, şi Excelenţa Sa Florentin a menţionat astăzi, că Biserica Greco-Catolică din România mai este şi astăzi în suferinţă, un alt fel de suferinţă, dar tot suferinţă. Eu vreau să port aceste suferinţe în inima şi în rugăciunea mea”, a spus cardinalul Kurt Koch.
Casetă: DISTINCŢIE
Diplomă jubiliară
PS Florentin Crihălmeanu i-a oferit cardinalului, ca semn al preţuirii şi prieteniei, Diploma Jubiliară la împlinirea a 160 de ani de la întemeierea Eparhiei de Gherla şi Crucea „Sf. Iosif” (realizată după modelul crucii care a fost dată primilor canonici ai Eparhiei de Gherla, în 1857). De asemenea, a mai dăruit distinsului oaspete un album al municipiului Cluj-Napoca şi o icoană a Preasfintei Fecioare Maria.