7.6 C
București
joi, 2 ianuarie 2025
AcasăSpecialCaravana AC/DC a dat şpagă ca să iasă din România

Caravana AC/DC a dat şpagă ca să iasă din România

„Credeţi că eu mă bucur? Că nu mi-e ruşine? Credeţi că eu i-am pus să facă asta? Facem ancheta şi luăm măsurile care trebuiesc luate.” Aceasta a fost reacţia şefei Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Dorina Tiron, la ştirea că reprezentanţii trupei AC/DC au reclamat că li s-a cerut mită la vama Nădlac.

Caravana trupei rock a intrat într-un conflict cu angajaţii Companiei de Drumuri, la ieşirea din ţară, în vama Nădlac, după ce drumarii au cerut spre verificare rovinietele din perioada de şedere, solicitare ilegală, iar apoi au pretins o sumă de bani pentru a permite accesul spre Ungaria.

„S-a întâmplat o neregulă acolo. S-a discutat pe seama rovinietei. Angajaţii au cerut rovinieta, ei au dat-o, dar apoi angajaţii au cerut rovinietele şi din timpul şederii în ţară, ceea ce nu era legal. Pentru că nu au avut documentele, angajaţii au cerut o sumă de bani ca să îi lase să plece”, a spus Tiron, citată de Mediafax.

Ea a adăugat că, în prezent, CNADNR derulează o anchetă internă, la sesizarea reprezentanţilor trupei.

„Trebuie să vedem cine era de serviciu atunci… Cert este că ceva s-a întâmplat totuşi acolo. Chiar dacă ei nu vor recunoaşte, avem cum să aflăm ce s-a întâmplat, pentru că ei sunt obligaţi să înregistreze toate maşinile care trec graniţa”, a declarat Tiron pentru Gândul.

Trupa AC/DC a susţinut la 16 mai un concert la Bucureşti, unde au participat aproximativ 60.000 de spectatori.

 

Cele mai citite

Victor Negrescu trasează ținte ambițioase pentru România în UE în 2025

Vicepreşedintele Parlamentului European, Victor Negrescu, afirmă că ţintele României la nivelul UE trebuie să fie, pentru acest an, dezvoltarea capacităţii de negociere şi plasarea...

Acțiunile Tesla au scăzut, după ce a raportat prima scădere a livrărilor anuale

Tesla a publicat raportul privind producția și livrările de vehicule pentru ultimul trimestru al anului 2024, evidențiind atât realizările, cât și provocările companiei într-un...

Polițiștii doljeni au confiscat aproape 1,5 tone de articole pirotehnice și au deschis cinci dosare penale

Controalele s-au desfășurat la punctele de lucru a patru persoane juridice, autorizate să opereze cu articole pirotehnice Polițiștii din Dolj, alături de reprezentanți ai Inspectoratului...
Ultima oră
Pe aceeași temă