2.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialCaptură ridicolă: 37 de pachete de Plugaru şi două păstrugi

Captură ridicolă: 37 de pachete de Plugaru şi două păstrugi

Poliţiştii de frontieră din judeţul Tulcea sunt acuzaţi de pescarii din Delta Dunării că ar fi pactizat cu braconierii şi cu contrabandiştii de ţigări aduse din Ucraina. Zilele trecute, poliţiştii de frontieră s-au acoperit de ridicol după ce în comunicatele din luna februarie ale Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Tulcea se arată că au fost confiscate de la contrabandiştii din zona Perişor 37 pachete de ţigări fără filtru marca „Plugaru” şi două păstrugi! Poliţiştii precizează că păstrugile au fost recuperate vii, de la un braconier din zona Perişor, şi au fost redate mediului natural.

Grigore Baboianu, guvernatorul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), a declarat însă că „poliţiştii de frontieră au recuperat păstrugile vii la Perişor pe baza unor informaţii furnizate de ARBDD, potrivit cărora în această zonă de graniţă de la Marea Neagră se practică braconajul piscicol, în zona respectivă activând de mai mult timp peste 40 de braconieri care lucrează pentru un comerciant din Sarichioi şi sunt suspectaţi că ar practica şi contrabanda”. Până acum, respectivii braconieri nu au fost deranjaţi de poliţiştii de frontieră, deşi pescuiau fără autorizaţie chiar în zona de frontieră.

Localnicii din Sarichioi spun că braconierii de la Perişor, de la care poliţiştii de frontieră au confiscat captura-„record” de 37 pachete de „Plugaru” şi cele două păstrugi, s-ar bucura de protecţia celor care monitorizează frontiera. Conform informaţiilor furnizate de localnici, braconierii de la Perişor au adăpost în fostul pichet al grănicerilor din acea zonă, concesionat de IJPF Tulcea unei persoane din Bucureşti.

Filieră de contrabandă, „pilotată” de un poliţist

Poliţiştii de frontieră din judeţul Tulcea sunt implicaţi în două dosare penale instrumentate de procuroii din Galaţi şi Tulcea. Un poliţist de frontieră din Isaccea, agentul-şef Nicolae Miloşevici, a fost arestat de procurorii DIICOT Galaţi pentru trafic de ţigări din Ucraina. Procurorii susţin că respectivul angajat al Poliţiei de Frontieră, care anterior fusese agent la Postul de Poliţie Isaccea, îi informa pe contrabandiştii de ţigări când se efectuau controale pe Dunăre şi pe drumurile publice şi le asigura astfel protecţia. La capturarea reţelei au colaborat poliţiştii din cadrul IJPF Tulcea şi IJPF Galaţi, dar şi direcţiile SRI din Tulcea şi Galaţi.

Grupul de contrabandişti era format din 9 membri şi pentru transportul ţigărilor de contrabandă aveau la dispoziţie mai multe ambarcaţiuni, o autoutilitară „Fiat Ducato”, un „Opel Astra” şi un „BMW”. În momentul flagrantului, asupra a trei dintre contrabandişti au fost descoperite 70.145 pachete de ţigări, diferite mărci, în valoare de 50.000 euro.

Contrabandist în relaţii de afaceri cu IJPF

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea au destructurat o reţea de traficanţi de ţigări care activa pe braţul Chilia, la graniţa cu Ucraina. Unul dintre membrii acestei reţele, Dan Urcan, cel care asigura transportul ţigărilor de pe malul ucrainean pe cel românesc, avea relaţii de afaceri cu IJPF Tulcea.

Firma lui Urcan efectua reparaţiile la ambarcaţiunile de intervenţie ale poliţiştilor de frontieră şi din acest motiv omul de afaceri se mişca nestingherit în zona de frontieră, în folosul contrabandiştilor de ţigări.

Cele mai citite

Furtuna Bert a alertat autoritățile din Regatul Unit şi Irlanda

Sosirea furtunii Bert a pus în alertă autorităţile din Regatul Unit şi Irlanda din cauza ploilor abundente, vântului şi căderilor de zăpadă aduse de...

Alegeri prezidențiale 2024: Peste 53.000 de români au votat deja în străinătate până sâmbătă dimineață

Votul pentru alegerile prezidențiale din 2024 a început vineri în cele 951 de secții organizate în străinătate. Românii aflați în afara granițelor pot vota...

Bitcoin atinge un nou record și se apropie de 100.000 de dolari

Bitcoin a stabilit un nou record de preț, apropiindu-se rapid de pragul de 100.000 de dolari, în urma unei creșteri spectaculoase alimentate de așteptările...
Ultima oră
Pe aceeași temă