În urmă cu vreo 5 decenii, în actuala clădire a Curţii de Conturi de pe strada Moţilor, se afla sediul Raionului de Partid Cluj, unde mama era angajată în calitate de „femeie de serviciu”. Munca ei începea dimineaţa, la ora 4, şi se încheia târziu, după prânz. Întâmplarea făcuse ca locuinţa noastră să fie situată peste drum, fapt ce îi permitea mamei să fugă, în jurul orei 12, până acasă, să vadă ce-i face fiul, adică eu, rămas singur, în grija vecinelor care se nimereau a lucra în tura de după-amiază. Apoi, mama mă lua cu ea, până se întorcea tata de la fabrică. Era tocmai timpul potrivit: la cantina activiştilor de partid se încheia prepararea prânzului. Stăteam sub geamul cantinei şi adulmecam, încercând să mă dumiresc ce se pregătea şi aşteptând, nerăbdător, să mă vadă vreo bucătăreasă. „Minunea” se înfăptuia mereu: geamul se deschidea, iar o voce de femeie mă îndemna: „Vino şi mănâncă!”. Eu răspundeam, înghiţind în sec: „Dacă v-o rămas …”, după care o zbugheam înăuntru..
Ioan Ciorca
