Ioan Rus i-a recomandat recent lui Mircea Geoana sa se concentreze mai mult pe etalarea unui leadership real in actualele vremuri de criza decat pe hartuirea Elenei Udrea. Iesirea lui Rus a demonstrat ca pana si inexorabilul transilvanean se va fi simtit jenat la vazul saradei organizate in vederea inlaturarii ei. Domnul Rus ar fi putut adauga, desigur, ca nici Radu Mazare nu s-a lasat mai prejos in privinta cheltuirii banului public, norocindu-si partenerii de afaceri cu nu mai putin de 800.000 de euro pentru a promova nu tara, ci doar un simplu oras de provincie.
In acest razboi pornit impotriva Elenei Udrea, PSD se poate lesne trezi cu armele explodandu-i in fata. De altfel, partidul pare din ce in ce mai neinspirat – luna viitoare planuieste o conferinta in stil "Obama", adica exact genul de triumfalism care a condus la prabusirea carierei politice a lui Adrian Nastase taman inainte de apogeul mult visat.
Doamna Udrea este unul dintre putinele personaje interesante care au descins pe scena politica romaneasca in ultimii ani. Considerata indeobste o "nuca tare", impetuozitatea ii joaca totusi destule feste, asa ca ramane expusa riscului de a deveni una dintre victimele acestui foc incrucisat. Deocamdata, lupta ca o leoaica incoltita pentru a-si pastra jobul si ministerul. Poseda multa incredere in sine – o consecinta a activitatilor sale din lumea reala –, drept pentru care nu aduce a clona politica proaspat iesita din laboratoarele de partid. Cu ocazia alegerilor generale, a dus o campanie abila si bine organizata, obtinand o victorie electorala onorabila.
Atat PSD, cat si PNL par a nutri insa o aversiune profunda fata de politicieni cu opinii si vointe proprii, nepropulsati in prim-planul politicii prin intermediul aparatului de partid. Mona Musca, o personalitate mult mai consistenta, a fost eliminata din viata politica drept urmare a unui pacat din tinerete, desi s-a numarat printre putinii politicieni despre care se poate sustine ca macar au incercat sa-si spele pacatele prin activitatea lor postdecembrista. Spre sfarsitul anilor ’90, PSD s-a facut foc si para pe Radu Sarbu, pe atunci presedinte al FPS, dat fiind ca omul incercase sa se opuna modului in care politicienii profitau, prin deal-uri si intelegeri dosnice, de pe urma proceselor de privatizare.
Oricine s-ar pronunta, in Romania zilelor noastre, in favoarea regularizarii acestei imense clase speculatoare – existenta, in forma embrionala, si inainte de 1989 – si-o cauta, neindoielnic, cu lumanarea. Ceausestii si-au pecetluit, de fapt, soarta atunci cand au inceput sa se plaseze deasupra partidului, neglijand a mai oferi intregului angrenaj – si nu doar catorva nomenclaturisti – avantajele materiale ce decurg din putere. A fost o greseala pe care succesorul lor, Ion Iliescu, n-a mai facut-o.
Departe de mine intentia de a o portretiza pe Elena Udrea drept o Ioana d’Arc a PDL. Are, la randul ei, destule legaturi cu grupurile oligarhice. Dar tinta anchetatorilor parlamentari nu este ea, ci protectorul ei, Traian Basescu, a carui impredictibilitate continua sa dea fiori destulora. In mod clar, Basescu si PDL au fost luati prin surprindere, uitand, pesemne, de incomensurabila lipsa de scrupule caracteristica PSD. Guvernarea de coalitie pare a fi fost decisa fara o pertractare a pericolelor imanente. Iar acum PSD duce, din interiorul Guvernului, un adevarat razboi de gherila impotriva unui Emil Boc total depasit de situatie.
Afirmatia lui Geoana despre PSD-ul ajuns "de mult" pe bancile Opozitiei daca era dupa vrerea sa constituie o ipocrizie atat de infantila, incat ma tem ca va fi smuls zambete pana si admiratorilor sai de la Antene. Geoana considera, pesemne, ca partidul sau are mai mult de castigat dintr-un razboi in coalitie decat de pe urma unor eforturi comune dedicate salvarii tarii de la marginea prapastiei economice. Complet lipsit de carisma, reuseste sa-si compenseze aceasta carenta printr-un excedent de fatarnicie si imoralitate. Geoana spera, fireste, ca atacurile la adresa Elenei Udrea sa destabilizeze, mai devreme sau mai tarziu, PDL si sa conduca apoi, eventual, chiar si la o reactie exploziva din partea presedintelui, pentru ca intr-un final apoteotic Guvernul sa se dezintegreze… intru folosul PSD.
Tribunalul infiintat in aceasta vara intr-un Parlament devenit de mult sinonim cu mizeria coruptiei indigene a reusit sa ateste, din pacate, doar falimentul total al politicilor nationale. Atat inregistrarea clandestina a unei comisii parlamentare de ancheta, cat si abjectele discutii dintre membrii ei ne infatiseaza un Parlament tributar exclusiv intrigilor. Sub privirile ingaduitoare ale ex-diplomatului propulsat in politica preponderent gratie capacitatii sale disimulatorii, Guvernul se canibalizeaza de saptamani bune, pe cand nisipul din clepsidra socio-economica se scurge in detrimentul milioanelor de romani.
