Domnul Oprescu imi este cunoscut, sub o anume fateta, din decembrie 2006-ianuarie 2007. Intr-un anume proces, domnia sa a reusit suspendarea unui ordin de ministru care il demitea din functia de director al unui numar de 4 (patru!) spitale. A fost vorba de o sentinta a Curtii de Apel Bucuresti, sectia contencios administrativ. Presa l-a considerat atunci un fel de erou care se luptase cu sistemul si castigase. E drept ca, pe fond, procesul respectiv a fost irevocabil pierdut de dl Oprescu, atat la Curtea de Apel, cat si la Curtea Constitutionala si la Curtea de Casatie, dar presa a retinut doar victoria temporara din ianuarie 2007, nu si esecul definitiv si irevocabil din toamna anului 2007. In 2008, inainte de a deveni primar al Bucurestiului, dl Oprescu pierduse deja functia de director la toate cele patru spitale pe care le pastorea prin 2006. Deci lupta de atunci a domniei sale cu sistemul s-a cam ofilit.
A ramas insa sporul evident de imagine dobandita la prima victorie. Dupa ce a castigat primaria, cu proiecte utopice de genul autostrazii suspendate, dl Oprescu nu a pierdut nici un prilej de a spune ca a venit la primarie pentru a ramane mult timp, pentru ca el vrea sa lucreze pentru bucurestenii "lui". Asta, pana cand un anume domn Cozmanca (supranumit pe vremea lui Iliescu Zero Cozmanca) l-a convins ca poporul il vrea presedinte al Romaniei. Nu a contat ca dl Oprescu este "miticul" perfect, bucuresteanul neserios care scuipa pe jos si asculta manele cu difuzoarele la maximum si care nu va fi votat in veci de ardeleni, banateni si nord-moldoveni (sau poate ca da; cine stie, s-o fi manelizat toata tara asta si n-am observat eu). Nu, a contat doar ca pentru dl Iliescu si pentru dl Nastase (doi insi care trebuie sa se razbune cumva pe dl Geoana, care le-a furat jucaria), dl Oprescu este cavalerul care vine pe calul alb ca sa-l dea jos pe Basescu. Dar cavalerul e cam fals si cam pisicher, iar calul alb e, de fapt, o martoaga.
Cand dl Oprescu a candidat la Primaria Bucurestiului, intr-o prima faza, BEM si Tribunalul Bucuresti i-au refuzat candidatura, pe motiv ca nu avea destule semnaturi de sustinere. In plus, au fost suspiciuni de falsificare a unui mare numar de semnaturi si de folosire ilegala a bazelor de date ale unor spitale pentru a obtine identitati care sa umple pe lista spatiul de pana la semnatura. Sa nu uitam ca dl Oprescu a fost director la patru astfel de spitale si ca a reusit sa adune "circa 40.000 de semnaturi", cum singur declara in anul 2008, in doar patru zile. Cum o fi facut asta, Dumnezeu stie, dar "Cotidianul" chiar a publicat in facsimil o foaie cu 16 semnaturi, dintre care doar doua persoane recunosteau ca au semnat. Ciudat este ca toti cei de pe lista erau fie angajati la spitalele respective, fie (fosti) pacienti.
M-am intrebat si atunci si ma intreb si acum daca nu cumva apar si eu pe vreo astfel de lista, pentru ca am fost pacient al Spitalului Universitar Bucuresti in anul 2007! Nici un procuror nu s-a sesizat din oficiu pentru vreo ancheta penala, dar oare nu era suspect amanuntul, mai ales ca, in anul 2007, candidatul Oprescu fusese acuzat in unele ziare ca isi cam lucrase dosarul de conferentiar universitar, adaugand pe lista de lucrari care trebuia sa faca sustenabila candidatura sa unele lucrari care nu ii apartineau? Eu, in locul celor de la BEC, as fi foarte atent acum la acest amanunt, mai ales ca presa a vazut in sala in care s-a re-lansat dl Oprescu o sumedenie de generali de armata si de securisti. Ma rog, important este ca, in 2008, intr-un recurs formulat contra deciziei BEM si a Tribunalului Bucuresti, dl Oprescu si-a recastigat calitatea de candidat, printr-o decizie un pic bizara a justitiei.
Vreau sa fac observat efectul pozitiv imens antrenat de aceasta "victorie in contra sistemului" a dlui Oprescu. Ca element de PR, patania i-a venit manusa dlui Oprescu, facandu-l sa emita celebra – dar plagiata – fraza "fratilor, a venit si Oprescu". Sunt 100% convins ca, in mod direct sau camuflat, strategia se va repeta si acum. V-as ruga acum sa va reamintiti cine a pronuntat decizia irevocabila care i-a dat un atat de prielnic vant in panze dlui Oprescu: aceeasi Curte de Apel Bucuresti, sectia contencios administrativ!
Coincidenta ma face sa imi reamintesc circumstantele bizare ale celeilalte "victorii" a dlui Oprescu impotriva sistemului, din 5 ianuarie 2007. Presa vremii spunea, mai mult inabusit decat pe fata, ca autorul actului jurisdictional "de mare curaj" de atunci nu era altul decat un fost colonel de securitate, fost subordonat al unui fost general de securitate, omonim reclamantului.
Rapiditatea deosebita si eficienta in planul PR-ului a solutiei de admitere a candidaturii la Primaria Bucurestiului ma fac si acum sa ma intreb daca nu cumva a fost si aici vorba de un mic ajutor dinspre indelung acuzata, dar niciodata dovedita parte sub acoperire a magistraturii romanesti. In plus, multe lucruri nu s-au lamurit atunci. Ni s-a spus atunci, spre exemplu, ca pentru valabilitatea semnaturilor era suficient CNP-ul ca element de identificare, desi din Legea alegerilor locale rezulta cu totul altceva. Dar cum de figurau persoanele respective pe lista doar cu CNP-ul, ca la… spital? Ni s-a mai spus ca cele aproape cinci mii de semnaturi eliminate de BEM ca fiind ilegale sau false nu aveau de ce sa fie analizate, intrucat cele 30.000 de semnaturi necesare sunt legale. Dar oare semnaturile de sustinere false sau ilegale nu delegitimeaza semnaturile legale?
Oare consilierii candidatului Oprescu au pus in practica un plan win-win? Adica (i) se respinge candidatura si, pe valul unei mari simpatii populare, PSD-ul il va rechema pe dl Oprescu pentru a-l inlocui pe dl Geoana sau (ii) se admite candidatura si dl Oprescu capata pozitia unui candidat cu sanse reale, capabil nu numai sa il devanseze pe candidatul scriptic al PSD, dar si sa intre in turul II? Aviz BEC-ului, societatii civile si votantilor PSD: si in 2008 dl Oprescu a candidat tot contra dlui Geoana. Poate stie dl Iliescu de ce.
