Klaus Johannis nu face parte din seria personajelor care tin afisul controverselor politice autohtone. Ca primar al Sibiului, se dedica preponderent orasului sau, care se bucura de o buna imagine si o reputatie pe masura in strainatate. Johannis stie ca se afla pe lista scurta a potentialilor candidati pentru cursa prezidentiala din 2009, astfel ca actioneaza si discuta ca orice bun profesionist ajuns in aceasta pozitie: se ocupa exclusiv de administrarea orasului, in timp ce formatiunea sa, FDGR, sta departe de melanjul pactizarilor preelectorale ale acestei toamne. Domnia sa este, prin urmare, un independent veritabil – un brand neindoielnic de mare pret in Romania.
Dar chibzuitul primar al Sibiului mai trage, de sub genele-i blonde, din cand in cand si cate o ocheada in directia marilor partide, transmitand semnale discrete cum ca s-ar putea, totusi, lasa convins sa accepte intr-un final oferta unei candidaturi pentru functia suprema in stat. De pe prispa sa din inima regiunii sasilor transilvaneni, Johannis declara ca, in pofida celor sustinute de Bruxelles, se poate constata o ameliorare a fenomenului coruptiei din Romania, reamintind totodata opiniei publice ca pana si nemitarnica Germanie se confrunta, ocazional, cu acest morb.
Decodat, mesajul lui Johannis transmis caracatitei transpartinice denota ca a inteles si trecut "testul Chiuariu" cu brio. Primarul Sibiului nu este, pana la urma, nici Robin Hood si nici Ioana d’Arc, neintentionand sa se arunce in lupta aidoma unui cruciat determinat sa puna capat nepotismului politic ce se prezinta, in anul de gratie 2008, mai infloritor ca oricand.
Grupurile de interese saliveaza, probabil, de pe acum la ideea unui personaj-cheie sobru si corect aflat in fruntea unei tari devorate, in tihna, de la baza. Johannis apartine unei minoritati etnice – aspect care inchide din start gura tuturor strainilor doritori sa mai avanseze povatuiri in materie de drepturi ale minoritatilor. Bunele sale relatii avute cu varii oficiali germani ar putea avea harul unui scut cat se poate de util impotriva tuturor vocilor care argumenteaza ca o Romanie a faradelegii reprezinta o amenintare la adresa securitatii intregii UE.
Cu o persoana de verticalitatea sa la carma, imaginea tarii ca destinatie sigura pentru investitii ar fi curand optimizata, dat fiind ca oamenii de afaceri straini ar spera, fireste, intr-un viitor oarecum degrevat de povara eternelor mite.
Johannis este un om fara un trecut compromitator, absorbit de o pleiada a activitatilor sale civice, experimentat, de-acum, in gestionarea cu succes a unor evenimente de anvergura, dat fiind statutul de capitala culturala europeana detinut, anul trecut, de Sibiu. Curtea politica facuta edilului sibian se va intensifica, probabil, cat de curand, dat fiind ca nimeni n-ar putea conferi o legitimitate mai mare unui sistem iregular de conducere. Va avea, oare, domnia sa prezenta de spirit si ratiunea sa reflecte asupra folosului ultim pe care i l-ar putea aduce o asemenea functie?
Theodor Stolojan si Mircea Geoana au fost si ei recrutati, pe rand, in scopuri asemanatoare – unul din domeniul economiei, celalalt din diplomatie, pentru a servi augmentarii credibilitatii unor partide cu totul neimpresionante. De atunci incoace, au avut parte de un lung sir de episoade traumatizante, survenite in arena politica. Ca presedinte, Johannis ar ajunge, curand, o mascota de PR de mare valoare pentru oligarhie – in special la nivel international. Domnia sa va trebui sa chibzuiasca indelung la compromisurile dubioase pe care le-ar avea de facut din clipa instalarii la Cotroceni. Jobul in cauza nu consta doar din primirea unor inalti demnitari straini sau din turneuri internationale, dedicate prezentarii Romaniei drept epitoma a rafinamentului culturii central-europene.
Va avea de satisfacut si cererile adevaratilor bosi ai statului, va trebui sa discute cu Hrebenciucii si Chiuarii, va trebui sa inchida ochii la abuzuri de genul celor pe care Basescu a refuzat sa le ignore. Mai rau chiar – ar putea fi nevoit sa coopereze in chestiuni de-a dreptul veroase. Dorul de linistea sibiana l-ar apuca, probabil, cat de curand, urmat fiind, ineluctabil, de dezgustul fata de mocirla politicii dambovitene la care s-a coborat. Orice regret ar veni insa prea tarziu pentru a mai putea da inapoi.
Daca va intra in cursa pentru Cotroceni in calitate de candidat-marioneta al celor care s-au imbogatit sistematic pe spinarea milioanelor de cetateni – si dintre care multi au plecat, disperati, unde au vazut cu ochii –, decizia va fi una relevanta pentru domnia sa si revelatoare pentru electorat, deoarece permite doar doua concluzii despre omul Klaus Johannis: ori nu este nici pe departe atat de cast precum ne-a facut sa credem pe parcursul anilor, ori este un naiv incorigibil.
Indiferent care ar fi adevarul, cert ramane faptul ca un om cu veritabile scrupule politice, asa cum este creditat domnia sa, ar da cu flit oricaror tatonari si curti politice de genul celor din ultimele luni, multumindu-se a conduce destinele unui oras de-a dreptul curat comparativ cu mizeria coruptiei din jur.
