A doua ediţie a Festivalului Untold va avea loc în perioada 4-7 august 2016, la Cluj-Napoca. Organizatorii au spus că la eveniment, care va avea un buget de aproximativ cinci milioane de euro, sunt aşteptate să participe peste 300.000 de persoane, scrie Mediafax.
„Vrem să reconfirmăm ce am realizat în acest an, că nu a fost o simplă întâmplare, şi ne propunem să creştem traficul de persoane prezente la festival cu peste 20 la sută, şi să ajungem la circa 300.000, şi cu cinci la sută numărul de turişti. Suntem deja contactaţi de artişti, o parte sunt cei care au participat la prima ediţie, care vor să revină, cum sunt Armin Van Buuren, David Guetta, ATB, dar vrem să aducem şi alţii, de acelaşi nivel, sau din top-ul DJ-ilor. Bugetul pe anul viitor va fi cu 10 la sută mai mare decât anul trecut, undeva la cinci milioane de euro”, a spus directorul general al Festivalului Untold, Bogdan Buta.
Potrivit acestuia, la prima ediţie a Untold au participat 240.000 de persoane, impactul financiar în comunitate fiind de aproximativ 23 de milioane de euro.
„Numărul turiştilor care au vizitat Cluj-Napoca în luna iulie a crescut cu 27 la sută şi credem că datorită Untold, iar traficul în mall-urile clujene a fost cu 40 la sută mai mare decât într-o perioadă obişnuită. Ambiţia noastră este să punem Clujul pe harta majoră a evenimentelor din Europa. Sutem nominalizaţi la Best Major Festival şi Best New Festival din cadrul European Festival Awards”, a afirmat Bogdan Buta.
Prima ediţie a Festivalului Untold s-a desfăşurat în perioada 30 iulie – 2 august, fiind evenimentul major din programul Cluj-Napoca 2015 – Capitala Europeană a Tineretului.
Pe cele opt scene ale festivalului au cântat patru dintre cei mai îndrăgiţi artişti electro-dance-music din întreaga lume – Avicii, Armin van Buuren, David Guetta şi Dimitri Vegas & Like Mike, alături de peste 150 de artişti internaţionali şi naţionali, printre care ATB, Fedde le Grande, Tinie Tempah, John Newman, Patrice, DJ Premier, Aron Chupa, Foreign Beggars, Wilkinson, Tom Odell, Sharam, Nic Fanciulli, Satoshie Tomiie.