4.4 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024
AcasăSpecialCând se deschid primele centre de unde vor fi redistribuiți refugiații în...

Când se deschid primele centre de unde vor fi redistribuiți refugiații în UE

Primele trei centre de înregistrare și selectare a migranților, așa numitele ”hotspoturi”, vor deveni funcționale până la sfârșitul lunii octombrie, pe insulele grecești Lesbos, Kos și Leros, informează Mediafax.

Liderii europeni, reuniți miercuri la summitul convocat pentru discutarea crizei provocate de valul fără precedent de migranți arabi, africani și asiatici, au insistat asupra urgenței creării unor asemenea centre în Italia și Grecia, principalele țări unde sosesc acești migranți, încă un centru urmând să fie creat în Bulgaria și altele posibil în Turcia, dacă se va ajunge la o înțelegere cu guvernul de la Ankara. 

În cadrul acestor hotspoturi, migranții vor fi înregistrați și apoi separați aici în imigranți economici – care în mod normal ar trebui repatriați în țările lor – și refugiații a căror cerere de azil este aparent justificată și care vor fi redistribuiți din aceste centre către statele Uniunii Europene conform planului de cote obligatorii de refugiați, adoptat marți la Consiliului european pentru Justiție și Afaceri Interne (JAI). 

Acest plan prevede împărțirea prin cote obligatorii a 120.000 de refugiați sosiți în Italia și Grecia, în plus față de un prim grup de 40.000 despre care s-a convenit deja în luna iunie că va fi repartizat prin cote ”voluntare”. 

Cei 120.000 de refugiați – proveniți în special din Siria, Irak și Eritreea, singurele țări unde rata acceptării cererilor de azil în UE trece de 75% – vor fi împărțiți în două mari grupuri, de 66.000 și respectiv 54.000 de refugiați. 

Pentru grupul de 66.000 s-a stabilit deja repartiția pe țări, României revenindu-i 2.475 de refugiați. La acest număr se adaugă cei 1.785 de refugiați pe care România s-a angajat să-i primească prin cotele ”voluntare” convenite în luna iunie, precum și refugiații care îi vor fi repartizați din ultimul grup, cel de 54.000. 

Distribuția acestora din urmă pe țări nu a fost încă stabilită, dar președinția luxemburgheză a Consiliului UE a anunțat că ar urma să se respecte aceeași proporționalitate ca în cazul grupului de 66.000 de refugiați, decizie ce mai trebuie confirmată anul viitor la o dată ce nu a fost încă stabilită.

Dacă se va menține aceeași proporționalitate, calculul în funcție de acest criteriu arată că României i-ar reveni încă 2.025 de refugiați, pe lângă cei 1.785 asumați voluntar și cei 2.475 a căror repartiție pe țări este în prezent stabilită. Așadar, numărul total al refugiaților pe care România va trebui să-i primească ar putea ajunge la aproape 6.300. 

România a votat împotriva impunerii acestor cote, alături de Ungaria, Cehia și Slovacia. Ultimele două au anunțat că vor contesta la Curtea de Justiție a UE (CEJ) decizia Consiliului JAI privind cotele obligatorii de refugiați, guvernul slovac precizând de asemenea că nu va aplica această decizie. 

Într-o analiză publicată de BBC se estimează că disputele legale cu privire la relocarea refugiaților ar putea întârzia aplicarea efectivă a planului, pe lângă plângerea la CEJ existând și posibilitatea invocării ”frânei de urgență”, prevedere a UE prin care aceste state pot bloca relocarea pe motivul amenințărilor la siguranța lor națională.

Totuși, planul cotelor obligatorii de refugiați a fost întocmit în conformitate cu prevederile Tratatului de la Lisabona, ce permit adoptarea unor măsuri de urgență în cazul unor fluxuri migratorii masive. 

Pe de altă parte, în acest plan se menționează că statele ce primesc refugiații redistribuiți prin cote trebuie să-i avertizeze pe aceștia din urmă că, dacă încearcă să plece într-o altă țară a UE sau să traverseze ilegal granița, atunci riscă să fie repatriați în țările lor de origine. Cum acești refugiați au de obicei ca obiectiv să ajungă în statele vest-europene, mai ales în Germania, este posibil ca unii să nu țină cont de acest avertisment și să încerce să-și atingă scopul. 

Cele mai citite
00:01:34

VIDEO. Alegeri America: coadă le secțiile de votare

Votanții au făcut coadă în Phoenix, Arizona, la ușa unei secții de votare. Aceștia așteaptă să își exprime votul, scrie AFP. Americanii își valorifică ultima...

Horoscop 6 noiembrie 2024. Racii nu trebuie să se suprasolicite mental

Horoscop 6 noiembrie 2024. Vezi ce îți rezervă astrele la mijlocul primei săptămâni din noiembrie! Horoscop 6 noiembrie 2024 BerbecCu Mercur în sectorul spiritual, ești mai...

Motivul ireal pentru care compania Meta a blocat planurile pentru construirea unui centru de date cu Inteligență Artificială

Meta se confruntă cu un obstacol neobișnuit în eforturile sale de a construi o infrastructură pentru inteligența artificială: o specie rară de albine. Probleme neașteptate...
Ultima oră
Pe aceeași temă