Protestul studenţilor străini veniţi să muncească pentru două luni în SUA cu vize J1 în programul Work&Travel, a stârnit interes, dar nu şi simpatie în România, dacă este să luăm în seamă numărul de comentatori de pe diverse forumuri şi vehemenţa cu care ei îşi afirmă punctul de vedere. În marea lor majoritate, dacă nu în unanimitate, forumiştii din România îi critică zeflemi-tor pe românii care au partici-pat la protestul de la fabrica de ciocolată Hershey’s, acuzându-i de lene, prostie şi/sau lipsă de responsabilitate. Sunt multe lucruri de spus, de lămurit, de comentat, mai ales că jurnaliştii noştri s-au limitat la traduceri mai mult sau mai puţin reuşite ale articolelor apărute pe această temă în New York Times.
Un prim aspect vizează cetăţenia şi naţionalitatea partici-panţilor la protest. La Easter Distribution Center III, mare depozit situat într-un parc industrial de lângă Hershey, lucrau la o linie rapidă de ambalare studenţi din Ucraina, China, Kazahstan, Ghana, Nigeria, Turcia, Moldova, Polonia, România, Mongolia. 300 dintre ei au participat la marşul de protest, dar nu este clar dacă au luat parte la marş studenţi din toate aceste ţări. Protestatarii nu sunt cetăţeni ai SUA şi se află doar temporar pe teritoriul american. Provin din state cu nivel de trai scăzut. Acest aspect particularizează protestul. (Protestatarii violenţi din Anglia sunt cetăţeni britanici, dintre cei 2.800 de arestaţi doar 150 nu sunt născuţi în Regatul Unit.) Departamentul de Stat al SUA nu a procedat la expulzări sau ridicări de vize, ci a promis in-ves–tigarea conflictului de muncă.
Sumele de 3000-6000 dolari plătite de studenţi în ţările de provenienţă pentru participarea la program sunt un al doilea aspect interesant. Pentru un stu-dent român, 3.000 de dolari nu este o sumă mică, dimpotrivă, este cam cât taxa de studii pe 4 ani la multe facultăţi din România. Cum şi-au procurat studenţii români aceşti bani? Au muncit pentru ei? Sursa banilor sunt părinţii? Dacă ar fi muncit pentru aceşti bani, atunci înseamnă că ştiau ce e munca şi nu s-ar fi plâns de muncă. Dacă banii erau de la părinţii obişnuiţi să finanţeze fiţăraia din capul odraslei adorate, atunci nici 6.000 de dolari nu e mult pentru această lecţie despre muncă. (În Statele Unite, liceenii din familiile înstărite lucrează în timpul verii ca să pună bani deoparte şi să capete experienţă.)
Ajungem la un al treilea aspect important: programul şi contractul. Rick Anaya, director executiv al organizaţiei care girează programul de vize J1 pentru Departamentul de Stat (The Council for Educational Travel USA), asigură că este vorba de un „program excelent” care aduce în SUA, vară de vară, mii de studenţi din toată lumea. Se poate întâmpla ca tocmai grupul de la fabrica de ciocolată Hershey’s să fi avut ghinion. Dar, indiferent de aceas-ta, contractul a fost respectat: au muncit, au călătorit, au văzut ce înseamnă America, au exersat engleza în diverse contexte. Au învăţat că trebuie să citească bine un contract înainte de a-l semna. A trebuit ca unii să ajungă în America pentru a vedea ce e munca şi cum se câştigă bănuţul. Aventura nu are întotdeauna gustul mierii, iar ciocolata poate fi amăruie.
Oamenii din diferite ţări nu se deosebesc prea mult prin felul în care se distrează. Chestiile relaxante şi amuzante sunt cam aceleaşi pentru toţi. Dar oamenii din diferite ţări se deo-sebesc foarte mult prin felul în care muncesc. Când muncim gândim? Dar când gândim muncim?
Ruxandra Paul este doctorand şi bursieră a Departamentului de Ştiinţe Politice la Universitatea Harvard
