3.2 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialCând hoţii lapidează DNA-ul, oamenii cinstiţi nu pot sta deoparte | OPINIE

Când hoţii lapidează DNA-ul, oamenii cinstiţi nu pot sta deoparte | OPINIE

Asta e România anului 2017: slujbaşii unui condamnat penal îi „monitorizează atent” pe procurorii anti-corupţie.

Cei care – #NoapteaCaHotii – au vrut să distrugă statul de drept și să golească pușcăriile de corupti strigă că sunt victimele abuzurilor. Așa pare, dacă te uiti la televizor.

Laura Codruta Kovesi este sursa răului, a înapoierii ţării, nu condamnatul Dragnea, inculpatul Tăriceanu și banda lor pusă pe jaf.

Pe mine nu mă miră atât de tare obrăznicia fără limite a liderilor PSD. De la Adrian Năstase – care ne îndemna, mitocăneşte, să-i „numărăm ouăle” – la dr. V.V.Ponta, care minţea la fiecare frază, am văzut suficient. Ce mă miră pe mine este lipsa de reacţie a celor din opoziţie la această nouă formă de presiune a guvernului condus de facto de infractorul Dragnea asupra procurorilor anti-corupţie.

Asistăm la un atac concentrat şi foarte bine gândit, pe un scenariu total diferit de cel din ianuarie-februarie, asupra statului de drept, iar preşedintele Iohannis, PNL şi USR asistă pasiv.

Foarte pe scurt, vreau să explic cum s-a schimbat strategia PSD după dezastrul din februarie, când sute de mii de români au ieşit în stradă. Dragnea a (mai) renunţat la limbajul agresiv, a devenit mieros-unsuros şi a făcut un mic pas în spate. Misiunea de a ciunti, câte puţin, din legislaţia anti-corupţie a fost preluată de dubioşii din Legislativ: un deputat al comunităţii sârbe, nişte parlamentari UDMR (pesedişti vorbitori ai limbii maghiare) şi, în situaţii grave, este scos din cutie şi Călin Popescu Tăriceanu.

Noul ministru al Justiţiei a jucat foarte bine în această piesă şi n-a cerut schimbarea lui Kovesi, ci doar „monitorizarea” ei. Este domnul Tudorel Toader, un procuror modest din Panciu crescut la curtea lui Relu Fenechiu, vreun moderat? Nu. O propunere de schimbare a lui Kovesi ar fi fost respinsă de preşedintele Iohannis şi ar fi scos lumea în stradă. Tudorel Toader a pregătit însă terenul pentru decapitarea conducerii DNA.

Eu nu fac parte din cultul celor care o divinizează pe doamna Kovesi, pentru că nici instituţia pe care o conduce, nici ea însăşi, nu sunt întruchiparea perfecţiunii. Sunt judeţe unde este inexplicabilă pasivitatea procurorilor anti-corupţie. Nu înţeleg cum este posibil ca o firmă precum TelDrum să se întindă peste judeţele din sudul ţării precum o caracatiţă – reţeta lui Sebastian Ghiţă, dar pe infrastructură rutieră – şi nimeni să nu sesizeze vreo faptă de corupţie.

Pe de altă parte, uităm prea uşor o serie de elemente obiective: DNA are câteva mii de dosare, lucrează cu mai puţin de 100 de procurori, nu are suficienţi poliţişti care să-i asiste pe aceştia şi nu are un sediu adecvat. Insituţiile care ar trebui să îi asiste sau să valorifice rezultatele procurorilor sunt mai degrabă o piedică. Nu mai amintesc de corupţia din poliţie, dar m-am uitat pe un raport relativ recent al Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate: până la 31 octombrie 2016, ANAF reuşise să obţină, din valorificarea bunurilor confiscate în materie penală, exact „20.536.268 LEI (19.975.979 lei – rezultate din valorificarea bunurilor imobile și 560.289,62 lei – rezultate din valorificarea bunurilor mobile)”.

Este complet ridicol!

În septembrie 2015, doamna Kovesi vorbea despre faptul că valoarea bunurilor sechestrate depăşeşte 300 de milioane de euro. Nu cred că această valoare a scăzut atât de spectaculos încât să putem spune că ANAF şi-a îndeplinit misiunea valorificând doar 4,4 milioane de euro, în primele nouă luni din 2016. Ca o paranteză: îmi displace faptul că, în guvernarea tehnocrată, doamna Kovesi a renunţat să mai abordeze acest subiect, după ce, pe vremea lui Ponta, a fost un critic foarte dur al performanţelor ANAF. Din păcate, doamna Kovesi a avut un dublu standard…

Mă întorc, deci, de unde am plecat: da, sunt multe lucruri de corectat în activitatea DNA-ului, iar şefa DNA a făcut greşeli. Dar, cine nu face? Într-o societate bine aşezată, aş fi fost mult mai critic. Însă în tabăra cealaltă pândesc hienele lui Dragnea. PSD-ul este atât de lacom şi de brutal, încât, în bătălia dintre corupţi şi procurori, nu poţi fi neutru.

La agresiunile pesediştilor răspunsul nostru nu poate fi decât unul: să cerem întărirea DNA-ului. Un buget mai mare, un sediu nou, mai mulţi procurori – 50 cred că ar fi suficienţi, deocamdată.

Firesc ar fi ca PNL, USR şi preşedintele Iohannis – PMP-ul lui Traian Băsescu a devenit o anexă a trustului de presă a lui Sebastian Ghiţă – să se bată pentru independenţa procurorilor anti-corupţie. Dar tac.

Este tot mai evident că adevărata opoziţie – cea dedicată şi onestă, nu bleagă, ambiguă şi fricoasă – este în stradă şi pe reţelele sociale. Sunt alături de aceşti oameni liberi!

Cele mai citite

Turcia respinge poziția lui Donald Trump legat de Siria: Nu este o preluare a puterii de către Ankara

Turcia a respins miercuri afirmaţiile preşedintelui ales al SUA Donald Trump, care a numit victoria rebelilor în Siria drept o "preluare de putere neprietenoasă"...

Franța acuză Rusia de manipularea influencerilor pentru propagandă pro-rusă

Franța a acuzat Rusia de angajarea a mii de influenceri europeni pentru a răspândi mesaje pro-ruse, inclusiv în țări precum România. Declarația a fost făcută...

Elena Lasconi deranjată profund de candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale: E așa o vrăjeală asta cu independenții

Anunțul lui Nicușor Dan despre intenția de a candida la prezidențiale nu a fost fair-play, spune liderul USR, Elena Lasconi. „Nu a fost fair play....
Ultima oră
Pe aceeași temă