Cea de-a zece ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) va fi începe, în acest an, în ultima zi a Festivalului <<Zilele Clujului>>, care va fi organizat pentru prima dată. Festivalul oraşului va începe în ziua de 27 mai şi se va termina în data de 3 iunie, care este, de asemenea, şi prima zi din TIFF. În această zi, la fiecare colţ din centrul Clujului va avea loc câte un eveniment sau spectacol.
17 zile de festivaluri
Pe parcursul primei părţi din acest <<festin>> de evenimente, care va ţine mai mult de două săptămâni, clujenii vor avea o perioadă foarte ocupată. Ei vor avea de ales între concerte de muzică pe toate gusturile, expoziţii, lansări de carte, piese de teatru şi concerte în aer liber, demonstraţii gastronomice şi târguri cu diferite produse.
Toate aceste evenimente vor fi organizate atât în instituţiile de cultură din oraş, cât şi în spaţii precum Bastionul Croitorilor. De asemenea, o serie de evenimente vor avea loc în Grădina Botanică sau în restaurantul municipalităţii, <<Memo 10>>.
Primarul a lansat o invitaţie către toţi administratorii de localuri din oraş, de a participa la <<Zilele Clujului>> cu discounturi de minim 15 la sută, pentru a atrage clienţi. În schimb, numele acelor restaurante vor fi trecute pe lista de parteneri ai festivalului.
Pentru Ziua Copilului, 1 iunie, care „pică” în mijlocul festivalului, organizatorii au pregătit spectacole cu păpuşi, concerte în aer liber, şi multe alte surprize.
Costurile estimate ale primei ediţii a festivalului sunt de 70.000 de euro, din care municipalitatea nu va plăti nimic, a explicat primarul. Toate sumele sunt plătite de sponsori.
În penultima zi a evenimentului, 2 iunie, va avea loc o proiecţie de film. Urmează ca în 3 iunie să debuteze TIFF-ul, care va atrage, de asemenea, sute de turişti. Pentru ediţia din acest au fost pregătite o serie de evenimente care vor avea loc şi în cartiere, nu doar în centru. Festivalul de film se va încheia în 12 iunie.