1.6 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSpecialCanada: Liberalul Justin Trudeau, învestit premier

Canada: Liberalul Justin Trudeau, învestit premier

Liberalul Justin Trudeau a fost învestit, miercuri, în funcţia de premier al Canadei. Noii săi miniştri, dintre care jumătate sunt femei, au promis să onoreze angajamentele de campanie de a primi 25.000 de refugiaţi sirieni până la finalul anului, relatează Associated Press în pagina online, citată de Mediafax

Justin Trudeau, fiul regretatului premier liberal Pierre Trudeau, a promis, de asemenea, o „guvernare a Cabinetului” mai puţin autoritară, după aproximativ zece ani de guvernare conservatoare sub conducerea lui Stephen Harper.

„Guvernarea prin Cabinet a revenit”, a spus Trudeau, promiţând să îşi exercite funcţia într-un mod deschis şi transparent.

Guvernul a avut miercuri prima reuniune, după care s-a întâlnit cu presa, o deosebire faţă de era Harper, când şedinţele Cabinetului erau secrete, iar miniştrii nu făceau declaraţii pe tema acestora.

Ministrul pentru Migraţie, John McCallum, a spus că primirea a 25.000 de refugiaţi sirieni în Canada până la sfârşitul anului rămâne „obiectivul ferm” al noului Guvern.

Harper a refuzat să primească mai mulţi refugiaţi sirieni, în pofida difuzării fotografiei cu micul sirian de trei ani, găsit mort pe o plajă din Turcia, în urma naufragiului unei ambarcaţiuni cu imigranţi ce încercau să ajungă în Grecia. Copilul avea rude în Canada.

Comportamentul tineresc şi entuziasmul lui Trudeau sunt în contrast izbitor cu atitudinea dură şi sobră a lui Harper, care a demisionat din funcția de premier chiar înainte de ceremonia de depunere a jurământului, comentează Associated Press.

Victoria lui Trudeau ar trebui să îmbunătăţească relaţiile Canadei cu Statele Unite ale Americii. Harper a fost enervat de reticența preşedintelui Barack Obama de a aproba construirea conductei petroliere Keystone XL din provincia canadiană Alberta până în statul american Texas şi a deteriorat relaţiile. Deşi Trudeau susține proiectul, el afirmă că relațiile nu ar trebui să depindă de acesta.

Trudeau, în vârstă de 43 de ani, fost profesor şi membru al Parlamentului din anul 2008, a devenit cel mai tânăr premier din istoria Canadei. Tatăl său a ocupat această funcţie în perioada 1968-1984, cu o mică întrerupere. Noul prim-ministru are acum şansa de a reintegra moștenirea liberală a tatălui său, oferind o schimbare de generație conducerii partidului, potrivit sursei citate. Majoritatea membrilor de Cabinet din echipa lui Trudeau au vârste cuprinse între 35 şi 50 de ani, acesta spunând că a numit un Cabinet care arată precum Canada.

Numărul femeilor din Cabinet este egal cu cel al bărbaţilor. Întrebat de ce balanţa de gen este importantă, Trudeau a spus: „Pentru că suntem în 2015”.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu, desemnat prim-ministru de Klaus Iohannis: Guvernul Ciolacu 2 pregătit să fie votat de către parlamentari

Președintele Klaus Iohannis a anunțat astăzi desemnarea oficială a lui Marcel Ciolacu în funcția de prim-ministru al României. Guvernul Ciolacu 2, format prin coaliția...

Programul de guvernare al coaliției PSD-PNL-UDMR-minorități: Audit național, investiții record și reforme fiscale majore

Auditul de eficiență va sta la baza desființării sau comasării unor autorități și instituții Coaliția PSD-PNL-UDMR-minorități propune un program de guvernare ambițios, axat pe auditul...

Crin Antonescu: Portretul fostului lider PNL susținut pentru președinția României

Crin Antonescu, născut pe 21 septembrie 1959 în Tulcea, și-a început cariera ca profesor de istorie și muzeograf înainte de a intra pe scena...
Ultima oră
Pe aceeași temă