6.3 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecial„Campionat mai tare"!

„Campionat mai tare”!

Preşedintele CFR Cluj dă o atenţie mai mare Ligii I decât Cupei României, dar ar trage cu dinţii şi de cea de-a treia cupă. Un rezultat de egalitate pe te­renul celor de la Dinamo Bucureşti, în această perioadă a sezonului, nu este la îndemâna oricui. Deşi CFR Cluj a obţinut remiza şi are principala şansă la calificare pentru a treia oară consecutiv în finala Cupei României, preşedintele Iuliu Mureşan nu ar da acest trofeu pentru cucerirea celui de-al doilea titlu din istorie. „Mi-e greu să aleg care trofeu l-aş vrea mai mult, dar campionatul parcă este mai important decât Cupa României. În campionat suntem pe locul I şi toată lumea vrea să ne bată, pentru că echipele se motivează altfel atunci când întâlnesc liderul. Dar dacă îl câştigăm vom avea un alt prestigiu, plus că vom juca şi în Liga Campionilor. Oricum, nici Cupa nu este de lepădat, mai ales că a crescut ca audienţă şi interes în ultimele sezoane, dar campionatul trebuie câştigat”, a declarat, pentru România liberă, oficialul clujean. Golul lui Yssouf Kone, primul din acest an, chiar dacă nu a fost reuşit în campionat, îi dă speranţe lui Mureşan că atacanţii or să-şi dea drumul şi în meciurile de Liga I. „A fost nevoie de acel declic şi la atacanţi şi cred că meciul cu Dinamo a fost începutul pentru Kone, care o să marcheze şi în campionat. El a mai avut două ocazii mari de a înscrie, a jucat foarte bine şi ne dă speranţe pentru viitor”, este convins preşedintele CFR-ului. Clujenii sunt aproape de a treia finală de Cupă şi par a avea şanse mari de a trece mai departe, mai ales că Dinamo s-a ales cu jucători accidentaţi după dubla campionat-cupă. „Degeaba zic ei că am jucat dur, pentru că Goian a fost accidentat grav de către Dolha. Nu se pune problema de duritate din partea noastră”, a răspuns Iuliu Mureşan. 

 

Menajare pentru retur

Egalul din Ştefan cel Mare împotriva lui Dinamo Bucureşti, 1-1, a fost obţinut „cu cap” de către CFR Cluj, conform preşedintelui Iuliu Mureşan. „Am jucat la rezultat, nu neapărat să câştigăm. E adevărat că ne-am fi dorit acest lucru, dar am evoluat în aşa fel încât să avem şanse mari de calificare în retur, acolo unde, fără îndoială, suntem favoriţi”, a explicat oficialul din Gruia. Returul de la Cluj va avea loc în 14 sau 15 aprilie.

Cele mai citite

Adriana Bahmuțeanu, amendată la cavoul lui Silviu Prigoană: „Lăsați-mă să-mi plâng copilul!”

Tensiuni la cimitir: fosta soție a omului de afaceri a fost escortată de poliție după ce a adus un omagiu la cavoul familiei. Adriana...

Rareș Bogdan contestă demersurile lui Marcel Ciolacu: „Un joc politic pentru a-l favoriza pe George Simion”

Europarlamentarul PNL îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de manipulare prin publicarea unui document ucrainean care explică interdicția lui George Simion în Ucraina. Rareș...

Zelenski despre finalul războiului: „Diplomația este necesară, dar Putin nu vrea pace, ci să rupă izolarea”

Președintele ucrainean avertizează asupra intențiilor lui Putin și subliniază importanța sprijinului occidental, în timp ce Ucraina se confruntă cu provocări militare și întârzieri în...
Ultima oră
Pe aceeași temă