6.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialCampioană pe două roţi

Campioană pe două roţi

Sorina Sandu este singura femeie din România pentru care enduro nu înseamnă motoare, noroi şi zgomot, ci un sport minunat.

La 20 de ani, poate spune că a făcut aproape de toate: mai întâi schi, apoi a trecut la motocros, s-a reprofilat pe enduro, a participat la cel mai tare raliu enduro din lume, Red Bull Romaniacs, iar acum şi-a propus să ajungă printre cele mai valoroase trei fete din Europa. Deocamdată este „doar” campioană a României şi a Europei de Est. Normal, la enduro.

Cel care a împins-o spre motociclism a fost chiar tatăl său. În 2007, văzând că fata este înnebunită după motorul său Husqvarna de 250 cmc, i-a cumpărat şi ei un bolid pe două roţi. Aşa a început aventura.

Prima fată din istoria Romaniacs

Recunoscut de toată lumea drept cel mai greu raliu enduro din lume, Red Bull Romaniacs 2009 a oferit o premieră: prima româncă participantă la competiţie care a reuşit să o şi termine. Normal, Sorina Sandu. Deşi spune că nu era pregătită pentru a lua startul („Mă gândeam că abia peste doi-trei ani o să încerc”), Sorina nu s-a gândit de două ori şi a acceptat propunerea organizatorilor, iar acum nu regretă. „Soso” sau „Sosolina”, după cum este cunoscută în lumea sportului, a participat la Campionatul European de enduro, acolo unde a concurat pe acelaşi traseu cu băieţii, dar având de efectuat o tură mai puţin.

„În prima zi am pierdut foarte mult din cauza unui copac peste care trebuia să trec la Extrem Test, iar în a doua, aversele de ploaie au făcut ca traseul să fie foarte dificil”, îşi aminteşte Sorina, care a avut parte şi de adversare de prim rang, cum ar fi campioana mondială la enduro fete, franţuzoaica Audrey Rossat. „Mi-am ameliorat timpii pe probele speciale, şi de acum ştiu exact ce trebuie să urmăresc la antrenamente: viteza, abordarea obstacolelor de Extrem Test şi condiţia fizică”, spune Sorina Sandu.

Experienţa participării în Campionatul European a fost una dură pentru Sorina, dar nu lipsită de învăţăminte. După ce a participat la etapele din Franţa, Polonia şi Italia, Sorina a decis să nu mai ia startul la etapa finală din Portugalia şi să se concentreze pe antrenamente. Etapa care a determinat-o să ia această hotărâre a fost cea din Italia, desfăşurată la Val Nizza, în urmă cu câteva zile. „După ce am parcurs două tururi în prima zi, a trebuit să mă opresc, pentru că nu mai puteam respira. La consultul medical mi s-a descoperit o infecţie respiratorie şi a trebuit să iau foarte multe antibiotice. Am analizat cursele de până acum şi am decis că atâta vreme cât încă îmi pun problema dacă pot termina traseul, nu este realist să continui participarea în Campionatul European. Acum mă interesează doar să fiu într-o formă mai bună, pentru a mă putea antrena cât mai mult.”

Sorina Sandu a obţinut 14 puncte în Campionatul European de enduro, fiind prima româncă participantă la o competiţie de acest nivel, alături de sportivii Ervin Kovacs şi Tudorel Cristea. „Mi-a devenit limpede că, pentru a obţine rezultate satisfăcătoare în Campionatul European de enduro, trebuie să ajung la nivelul piloţilor băieţi, care la noi concurează la clasa A”, spune Sorina Sandu.   

Performanţă şi la schi

Sorina Sandu este născută la Petroşani şi prima sa dragoste a fost schiul, pe care l-a şi practicat la nivel de performanţă nu mai puţin de 12 ani. A cucerit medalii, a avut satisfacţii, dar în urmă cu patru ani a lăsat schiurile pentru două roţi. „La schi ajunsesem la un nivel la care mi-am dat seama că nu merită să încerc mai mult. Aşa că m-am axat pe motociclism, am satisfacţii cel puţin egale cu cele pe care mi le oferea schiul şi vreau să ajung în câţiva ani între primele trei fete din Europa”, spune acum Sorina.

Bogdan Costea
Bogdan Costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite

Kendrick Lamar a lansat, spre surprinderea fanilor, noul său album „GNX”

Kendrick Lamar a lansat surprinzător noul său album „GNX”, care include colaborări cu Jack Antonoff, SZA și Kamasi Washington. https://www.youtube.com/watch?v=D7liwdjvhWc Kendrick Lamar și-a lansat noul...

Cea mai înaltă femeie din lume s-a întâlnit cu cea mai scundă femeie din lume – VIDEO&FOTO

Cea mai înaltă femeie din lume s-a întâlnit cu cea mai scundă, într-un eveniment organizat de Guinness World Records (n.r. Cartea Recordurilor). https://www.youtube.com/watch?v=yostZeDldGQ Cea mai înaltă...

Dumitru Popescu, om de încredere al lui Nicolae Ceaușescu, a murit

Dumitru Popescu, unul dintre ultimii membri importanți ai regimului comunist din România, s-a stins din viață la vârsta de 96 de ani. https://www.youtube.com/watch?v=wayi9HlVhgQ Dumitru Popescu, supranumit...
Ultima oră
Pe aceeași temă