5.6 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialCampanie electorală în stil mafiot

Campanie electorală în stil mafiot

Primarul PDL din comuna Mihalţ, Flavius Breaz, a depus plângere la poliţie după ce ar fi fost agresat în trafic de către doi membri PSD.

 

Actuala campanie electorală pare că înseamnă, mai mult decât oricând, intimidarea adversarului decât aproprierea propriului electorat. Acuzele şi jignirile, în special dintre reprezentanţii ARD şi cei ai USL, s-au transformat în judeţul Alba în adevărate răfuieli de la care ar putea avea de învăţat chiar şi clanurile mafiote. Potrivit organizaţiei judeţene a democrat-liberalilor, primarul PDL din comuna Mihalţ, Flavius Breaz, ar fi fost victima unui „atac în stil mafiot” realizat de către doi membri ai PSD. Maşina edilului din Alba a fost blocată în trafic de către două autoturisme conduse de către vicepreşedintele organi­zaţiei PSD Alba Iulia, Nicuşor Sîntimbrean, respectiv consilierul local PSD din Mihalţ, Cîrnaţ Toma.

„Maşinile celor doi membri PSD au încadrat şi au blocat maşina primarului din faţă şi din spate, apoi Nicuşor Sîntimbrean a coborât şi a început să-l înjure pe Flavius Breaz şi să lovească cu picioarele maşina pe care acesta o conducea. Flavius Breaz s-a baricadat în maşină, timp în care Nicuşor Sîntimbrean a continuat să lovească maşina, producându-i mai multe stricăciuni. Atacul, desprins parcă din filmele americane, s-a produs în intersecţia de la Sîntimbru, de pe drumul european ce face legătura cu Cluj-Napoca, iar traficul a fost blocat pentru câteva minute. Doar intervenţia celorlalţi şoferi aflaţi în zonă l-a salvat pe primarul Flavius Breaz de accesele de furie ale vicepreşedintelui PSD”, potrivit unui comunicat al PDL Alba, care aminteşte şi faptul că celălalt membru PSD, Cîrnaţ Toma, a primit o condamnare de doi ani de închisoare cu suspendare într-un dosar de fraudare a fondurilor europene.

Breaz a fost breaz cu poliţia

În timp ce maşina sa era atacată de către membrul PSD, primarul din Mihalţ a sunat la 112 şi a depus plângere la poliţie împotriva celor doi politicieni. Revoltaţi de acest incident, reprezentanţii PDL Alba au atras atenţia membrilor PSD să renunţe la a mai folosi „ciomagul” şi să desfăşoare o campanie electorală normală pe viitor. „Am înţeles cu toţii, din evoluţiile în care Victor Ponta şi ai săi au angajat ţara în ultimele şase luni, că ei preferă modelul sovietic, dar nu am fi crezut vreodată că vor reînvia metodele de campanie ale anului 1945.

Observăm, din păcate, încă o dată, că PSD-ul revopsit în USL nu are alt argument decât ciomagul şi nu se sfieşte să-l folosească indiferent că e vorba de primarul ales al unei localităţi sau de fermierii mânaţi de sărăcie în faţa guvernului”, conform PDL Alba. Liderul PSD Alba Iulia, Ovidiu Jidveian, deşi confirmă existenţa unor probleme interne la Mihalţ, nu crede că a avut loc acest incident. Ba mai mult, consideră această reacţie a PDL doar un exemplu de anticampanie. „Ştiu că e vorba de o problemă internă acolo, însă nu am cunoştinţă de acest incident. Cred că este o dezinformare şi o metodă a PDL de a face anticampanie. Nu cred că Sîntimbrean este în stare de aşa ceva, nu cred că a avut loc acest incident”, a spus Jidveian.

Luptă PDL-USL

În ziua în care PDL Alba şi-a lansat candidaţii la alegerile parlamentare, liderul organizaţiei judeţene, Mircea Hava, a anunţat că PDL va câştiga toate colegiile din judeţ. Cu aproximativ o săptămână rămasă din campania electorală, oficialii USL sunt convinşi că ei vor învinge la alegerile din 9 decembrie. „Cred că vom câştiga cu cel puţin un mandat în plus. Vom obţine trei mandate de deputaţi şi unul de senator”, este convins liderul PSD Alba, Ovidiu Jidveian.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă