15.3 C
București
joi, 7 noiembrie 2024
AcasăSpecialCampanie antidrog in unitatile de invatamant constantene

Campanie antidrog in unitatile de invatamant constantene

Fenomenul consumului de tutun, alcool si droguri este in continua crestere, mai ales in randul tinerilor. Cel mai recent studiu national, efectuat pe un esantion de adolescenti in varsta de 16 ani, a demonstrat ca 64% din acestia fumeaza. Mai ingrijorator este faptul ca 32,2% consuma tutun inainte de a implini 14 ani. Efectele asupra sanatatii sunt devastatoare.

Una dintre institutiile preocupate de aceste aspecte este Agentia Nationala Antidrog. Obiectivul sau general, cuprins in Strategia Nationala Antidrog 2005-2012, consta in organizarea de activitati de prevenire primara, centrate pe evitarea aparitiei fenomenului de consum, prin promovarea unor masuri educative, sociale, legislative adresate populatiei. In acest sens, agentia a initiat, in parteneriat cu Asociatia „Aer Pur” Romania, programul „Clase fara fumat”. Acesta este un program european de prevenire a consumului de tutun in randul elevilor, desfasurat prin European Network on Young People and Tobacco (ENYPAT), in colaborare cu parteneri din diferite tari. Sprijinul financiar este asigurat de Uniunea Europeana. Programul are ca scop prevenirea consumului de tutun in randul elevilor claselor V-VIII, prin dezvoltarea de abilitati personale si sociale. Incepand cu anul 1997, „Clase fara fumat” a fost implementat in diferite tari ale Comunitatii Europene, implicand aproximativ 500.000 de elevi din 18.000 de clase, iar din anul scolar 2005-2006 s-a desfasurat pentru prima data si in Romania. Anul trecut, in tara noastra s-au inscris in competitie 503 clase din Constanta, Bucuresti, Iasi, Cluj si Timis, 355 dintre ele finalizand participarea. Printre castigatorii desemnati la nivel national s-a numarat si Scoala cu clasele I-VIII nr. 40 "Aurel Vlaicu”, din Constanta.

Din Harsova pana in Mangalia

Anul acesta, proiectul se desfasoara in perioada 20 ianuarie-20 mai, in 1.400 de clase din Constanta, Tulcea, Bucuresti si inca 13 judete din tara. In judetul Constanta, proiectul "Clase fara fumat” va fi implementat de catre Centrele de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog in 60 de clase din 12 institutii de invatamant, cate cinci clase din fiecare institutie aplicanta. In proiect sunt incluse scoli generale si licee din localitatile Constanta, Mangalia, Medgidia, Eforie Nord, Navodari, Ovidiu, Basarabi, Cernavoda si Harsova. Obiectivele proiectului vizeaza sensibilizarea adolescentilor cu privire la beneficiile unui stil de viata sanatos, precum si motivarea lor in vederea intarzierii debutului sau renuntarii la fumat. Beneficiarii proiectului sunt elevii claselor a V-a, a VI-a, a VII-a si a VIII-a din scolile aplicante. Pentru prevenirea acestui flagel, Centrul Antidrog Constanta lanseaza astazi, in premiera nationala, un proiect adresat tinerilor studenti de la jurnalistica si reprezentantilor mass-media, intitulat „Transparenta pentru incredere”.

Cele mai citite

Intrarea României în Schengen va fi… la Paști

Premierul Ciolacu a transmis că o decizie finală, privind intrarea României în Schengen, cu frontiera terestră, ar putea fi luată în martie, anul viitor Premierul...
Ultima oră
Pe aceeași temă