2.7 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăSpecialCAMELIA POTEC a scăpat de URMĂRIREA PENALĂ în cazul accidentului din februarie

CAMELIA POTEC a scăpat de URMĂRIREA PENALĂ în cazul accidentului din februarie

Camelia Potec, implicata intr-un accident de circulatie in urma cu cateva luni, cand a ramas fara permis de conducere, a scapat fara dosar penal, informează Realitatea.net.

Sportiva a scapat fara dosar penal pentru ca victima s-a recuperat rapid. Imediat după accident, Camelia Potec a primit susţinerea lui Ion Ţiriac, aflat în zonă.

„Din fericire pentru mine, dar şi pentru cel pe care l-am lovit, nu a avut nevoie de multe zile de spitalizare. Mai puţin de 10, aşa că nu s-a mai întocmit dosar penal pe numele meu. Am permisul de conducere suspendat în continuare. Zilele acestea ar trebui să dau un examen pentru a mi-l recupera mai repede, însă sunt şi răcită, şi trebuie să conduc delegaţia României la Campionatele Mondiale de la Barcelona.

CITEŞTE ŞI: Camelia Potec, IMPLICATĂ într-un ACCIDENT rutier în Bucureşti. Ion Ţiriac NU se afla în maşină

Până una, alta, fratele meu, Alexandru, mă duce peste tot”, a declarat Camelia pentru Ring.”Am nevoie de o vacanţă undeva, departe, pentru a pune ordine în viaţă şi în gândurile mele. Muncesc câte 14 ore pe zi pentru federaţie şi nu-mi este uşor.

Este un alt program, sunt alte responsabilităţi faţă de viaţa de sportiv. Nu este uşor să iau o decizie, de aceea voi pleca într-o vacanţă după Mondiale. Am de gestionat şi afacerile personale pentru că nu pot trăi doar din salariu şi din renta viageră. Sunt o persoană activă şi lucrez la multe alte proiecte, dar deocamdată nu vreau să le fac publice”, a mai adaugat Camelia Potec.

 

 

Cele mai citite

Ucraina lovește un depozit de muniție al Rusiei, lângă Vovceansk

În ziua 1008 de război, Ucraina a distrus un depozit de muniție al Rusiei, situat lângă Vovceansk și a atacat cu drone o bază...

Ucraina ar fi nevoită să scadă vârsta de mobilizare în armată la 18 ani

Ucraina trebuie să ia în considerare scăderea la 18 ani a vârstei pentru mobilizarea în armată, astfel încât să asigure efectivele necesare pe front...

COREPER a agreat extinderea Spaţiului Schengen cu frontierele terestre ale României şi Bulgariei de la 1 ianuarie 2025

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a salutat miercuri decizia ambasadorilor din COREPER privind extinderea Spaţiului Schengen cu frontierele terestre ale României şi Bulgariei. „Salut decizia...
Ultima oră
Pe aceeași temă