Deşi sunt anunţate cu zâmbetul pe buze şi sunt prezentate ca adevărate binefaceri pentru econmia şi viaţa socială locală, multe dintre investiţiile străine din Constanţa sunt un adevărat cal troian: intenţiile frumoase sunt anulate de o realitate crudă.
Cel mai bun exemplu în acest sens, intens mediatizat de România liberă este cel al gropii de deşeuri toxice din Năvodari. Pentru că probabil nicăieri în Europa civilizată nu era loc pentru o astfel de investiţie (cine ar vrea să primească 600 de tone de gunoaie periculoase în fiecare zi?), câţiva investitori italieni s-au gândit că poziţia ideală este la numai câţiva kilometri de Mamaia. Au găsit „înţelegere” (să-i spunem aşa) la fostul primar, Tudorel Calapod. Edilul de acum spune că mai bine îşi taie mâna decât să fie de acord.
Un alt exemplu este investiţia de circa 150 milioane de euro, începută încă din anul 2000, în Constanţa, de către o firmă italiană cu sediul în Catania (undeva în Sicilia). Pentru că ambele oraşe au prescurtarea CT la numerele de înmatriculare de la maşini şi pentru că fostul primar l-a „convins”, un investitor s-a hotărât să ne facă un hatâr de bine şi să construiască aici cam 120 de vile şi patru turnuri, pe care, evident, să le vândă ulterior, cu oarece profit. Sedus şi seducător în acelaşi timp, fostul primarul Gheorghe Mihăieşi a acceptat, în numele oraşului, ca municipalitatea să plătească toate lucrările de infrastructură, inclusiv o şosea care să facă legătura directă cu strada Soveja. Restul poveştii îl ştiţi din România liberă: Radu Mazăre un a fost de acord cu termenii contractului, au urmat şapte ani de procese, iar acum Primăria Constanţa e în pragul executării silite. E o chestiune de săptămâni până când conturile vor fi blocate.
Poate că Radu Mazăre ar fi putut să pună deoparte trei milioane de euro anual pentru infrastructură, dar poate că italienii o puteau face singuri. Dacă o persoană obişnuită îşi construieşte o casă, nu îi dă primăria bani să-şi tragă apă şi curent. În cazul de la Năvodari, nu văd însă niciun beneficiu pentru transformarea oraşului într-o groapă de gunoi.
Exemplele continuă. Un mare supermarket franţuzesc nu a fost amplasat „la intersecţie de drumuri”, ci chiar pe un drum naţional, tranformând traficul în coşmar. Deşi ar fi trebuit să construiască o variantă auto spre parcare, a preferat să funcţioneze în ilegalitate ani buni. De-abia spre sfârşitul anului, la cinci ani de la inaugurare, ni se promite degrevarea drumului de traficul infernal. Despre alţi francezi, cei de la Colas, care construiau autostrada Medgidia – Cernavodă, a spus ministrul Transporturilor destule. Şi-au făcut bagajele şi au plecat, convinşi că nu e vina lor. Intenţia grupului Voestalpine de a construi un combinat gigant în zonă a stârnit opoziţie de la bun început, pe motiv că ar distruge potenţialul turistic al judeţului. Există şi intenţii ale şeicilor arabi de a-şi investi aici petrodolarii. Numai ce au survolat însă litoralul, că întrebările au şi început să curgă: de ce aici, cine, cum? Au investit şi oameni de afaceri din Israel în Constanţa. Au făcut un mall, iar ecologiştii le reproşează că au distrus cel mai mare parc al oraşului. Israelienii au promis că vor planta copaci în locul celor scoşi. Poate că au făcut-o, dar în mod cert nu sunt în acel fost parc. Desigur, mai există investiţii care decurg în ritm cât de cât normal.
Există însă, în Constanţa, şi firme care au puterea financiară de a derula proiecte de anvergură. După investiţiile în turism şi în activitatea portuară, oamenii de afaceri şi-au diversificat obiectele de activitate ale companiilor. Avem firme româneşti care construiesc reţele impresionante de gaze naturale, în judeţ, care produc materiale de construcţii, produse de panificaţie, ulei vândute cu succes în ţară. Ba chiar, după cum scriam acum câteva luni, Eugenia constănţeană a ajuns şi în Statele Unite ale Americii. Să nu uităm de expertiza firmelor constănţene din domeniul forajului maritim, la care apelează clienţi importanţi din întreaga lume.
Nu spun că atragerea fondurilor străine nu este importantă. Aştept, ca toţi constănţenii, investiţii green-field care să creeze locuri de muncă şi produse cu plus valoare. Economia Constanţei are nevoie de ele ca de aer.
Spun însă că este cel puţin suspectă graba cu care primarii şi ceilalţi factori de decizie (mă refer la directorii de deconcentare care dau avize) aprobă investiţii străine cel puţin discutabile. Şi, culmea, semnătura primarilor, în cazurile prezentate mai sus, este dată cu numai câteva luni înainte de a li se termina mandatele!
Calul troian din economia Constanţei este plin de astfel de personaje.
