Au călătorit în condiţii groaznice, ca să scape de revoltele şi bombardamentele din ţările lor. În schimb, mulţi dintre imigranţii africani şi-au găsit moartea în Marea Mediterană, când bărcile lor s-au ciocnit de ţărmul insulei Lampedusa.
Sute de cruci numerotate, fără nume, se ridică în cimitirul de pe insula italiană. Trei bărbaţi au fost îngropaţi recent, iar unul păstrase în buzunar fotografia unei femei. Nici unul nu avea acte de identitate. Preotul le-a făcut fotografiile care se vor alătura celorlalte sute, în speranţa că cineva va veni să-i caute pe refugiaţii morţi, scrie publicaţia americană Newsweek.
„Cred că familiile lor sunt convinse că au reuşit”, a spus preotul de pe insulă, Stefano Nastasi.
Nimeni nu poate să spună cu exactitate câţi oameni au decedat până acum. Traficanţii de carne vie nu le ţin socoteala, iar autorităţile pot numai să ghicească numărul emigranţilor din Africa.
În ultimele două luni, 1.600 de oameni s-au înecat pe mare, în încercarea de a atinge pământul european, estimează Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite (UNCHR) .
Le-am golit buzunarele şi i-am aruncat în mare
Ţărmul Lampedusei este plin de fragmente de bărci şi corăbii, iar unele încă păstrează la bord lucrurile imigranţilor. Morţii sunt o prezenţă comună în apropierea insulei italiene, iar pescarii scot, aproape în fiecare zi, cu plasele pentru peşte, cadavre. Totuşi, puţini se încumetă să le raporteze, din cauza demersului greoi al autorităţilor şi pentru că bărcile le sunt sechestrate, odată ce raportează morţii. „N-or să aibă parte de o înmormântare mai bună pe uscat„, explică un pescar.
Ibra, o tânără de 17 ani de pe Coasta de Fildeş, s-a îmbarcat în Tripoli. După ce au ridicat ancora, motorul bărcii s-a oprit, iar oamenii au plutit mai multe zile, înainte ca un pescar să vadă refugiaţii. Mulţi muriseră, inclusiv o femeie însărcinată.
„Le-am golit buzunarele şi i-am aruncat în mare. N-avea rost să ţinem cadavrele în soarele fierbinte”, a explicat Ibra.
Ce vor face europenii când continentul lor va fi invadat de africanii flămânzi?
Libia este o ţară de tranzit pentru emigranţii africani care pleacă în Europa şi, înainte de conflictul din Libia, Muammar Gaddafi era sprijinit de liderii europeni, pentru că Tripoli era un tampon pentru emigranţi.
„Nu ştim ce se va întâmpla- care va fi reacţia albilor şi creştinilor europeni când continentul lor va fi invadat de africanii ignoranţi şi flămânzi? Nu ştim dacă Europa îşi va păstra statutul de continent avansat sau dacă va fi distrus de invaziile barbare”, declara Gaddafi anul trecut, în cadrul unei vizite oficiale la Roma.
Când NATO a început bombardamentele asupra Libiei, colonelul a ameninţat că valuri de imigranţi vor lovi Europa. Şi, de atunci, africanii au început să debarce în număr foarte mare pe vechiul continent.
În primele cinci luni ale anului, mai mult de 45.000 oameni au ajuns în Lampedusa, de zece ori mai mult decât în 2010. Mulţi alţii au ajuns în Creta, Sicilia şi Sardinia.
Unii refugiaţi sunt în căutarea unor oportunităţi economice, alţii vor să scape de războiul de acasă. Rapoartele prezentate de organizaţiile pentru drepturile omului arată că soldaţii loiali lui Gaddfi îi obligă pe oameni să se îmbarce sub ameninţarea puştilor. Cel mai probabil, acţionează astfel pentru că vor să provoace o catastrofă umanitară, să pună mai multă presiune pe prietenii europeni de odinioară ai lui Gaddafi, explică UNCHR şi organizaţia Salvaţi Copiii.
Condiţii inumane în bărci
Călătoria durează patru zile şi condiţiile de pe bărci sunt groaznice, scrie publicaţia Newsweek. Nu există mâncare şi nici nu sunt toalete, iar femeile însărcinate sunt obligate să-şi introducă catetere (sonde) înainte să urce la bord, pentru ca urina lor să nu îi „otrăvească” pe bărbaţii superstiţioşi de pe barcă.
O femeie însărcinată din Nigeria, care locuia în Libia de câţiva ani, le-a povestit jurnaliştilor americani cum a fost obligată de soldaţii pro-Gaddafi, în toiul nopţii, să se îmbarce, împreună cu un grup de femei africane pe o barcă, împreună cu câteva sute de imigranţi.
După trei zile de plutit în larg, nu au obţinut permisiunea să acosteze pe ţărmul maltez, iar barca s-a ciocnit de ţărmul stâncos al Lampedusei. „Am auzit ţipele oamenilor de sub stânci. Urlau după ajutor. Mi-a fost teamă că vom pierde copiii aflaţi la bord”, îşi aminteşte locotenentul Maroc Persi, de la poliţia militară italiană.
Imigranţii tunisieni: Franţa îşi închide graniţele
Migraţia înspre Lampedusa nu este un fenomen nou, remarcă publicaţia americană. Dar numărul oamenilor care au ajuns în Europa prin insula italiană este neobişnuit de mare. În decembrie, odată cu revoluţia din Tunisia, a fost un prim val de refugiaţi. Apoi a venit revoluţia din februarie, cu muncitorii egipteni care au fugit către ţărmul european. Bombardamentele NATO din Libia, din martie, au determinat un al treilea val de imigranţi- zeci de mii de oameni, atât libieni, cât ş muncitori din late state africane care lucrau în ţară.
Conform Convenţiei de la Geneva, din 1951, refugiaţii politici rămân sub protecţia ţării unde ajung, însă emigranţii economici pot să fie deportaţi în ţările de origine.
În martie, Italia şi Tunisia au încheiat un acord prin care autorităţile tunisiene au promis să tempereze valul de emigranţi economici, iar mai mult de jumătate din tunisieni au fost repatriaţi, iar celorlalţi li s-a acordat o viză pentru şase luni, care le permitea să călătorească pe teritoriul Italiei şi, deci, în spaţiul Schengen.
Franţa a reacţionat când mai mulţi tunisieni s-au îndreptat către graniţele ei şi a cerut controale interne severe la graniţe. Comisarul European pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmstrom, a declarat că ţările europene membre Schengen pot reinstitui controale interne la graniţe, în circumstanţe extraordinare.
Hotărârea a determinat proteste din partea Italiei. Ministrul de Interne, Roberto Maroni, a ameninţat că Italia se va retrage din Uniunea Europeană, spunând: „Este mai bine să fii pe cont propriu decât să ai astfel de prieteni”.
Italia a explicat că nu poate gestiona singură fluxul de imigranţi.
În primăvară, 10.000 oameni se aflau pe insula italiană. Refugiaţii ajunseseră să doarmă pe pragurile caselor şi pe pungi de plastic, sub camioane, când era furtună.
Astăzi, majoritatea celor care ajung în Lampedusa sunt îmbarcaţi pe un feribot şi trimişi la centrele pentru refugiaţi din ţară. Aici, oamenii aşteaptă vizele, azilul temporar sau deportarea.
