Spania comemoreaza astazi 70 de ani de la debutul razboiului civil din 1936-1939 – o veritabila trauma nationala avand in vedere sutele de mii de victime si atrocitatile comise de combatanti. Incheiat cu victoria generalului Francisco Franco, care avea sa conduca Spania pana in 1975, conflictul genereaza si astazi dispute aprinse intre adeptii stangii si cei ai dreptei.
Razboiul a fost declansat de lovitura de stat militara din 18 iulie 1936, menita sa dea jos guvernul format dupa alegerile din februarie acelasi an si acuzat de „bolsevism”. Franco nu s-a raliat decat mai tarziu puciului, ai carui coordonatori au fost generalii Jose Sanjurjo si Emilio Mola. Moartea acestora in accidente de avion il propulseaza pe Franco, supranumit „El Caudillo”, in fruntea fortelor nationaliste.
Razboiul a fost presarat de lupte crancene, deseori incheiate nedecis (Jarama, Belcite, Teruel) si de masacre carora le-au cazut victime civilii (in aprilie 1937, localitatea basca Guernica a fost rasa de aviatia germana, inregistrandu-se 1.600 de morti). Treptat, armata nationalista, mai bine echipata si disciplinata (desi inferioara numeric), capata un ascendent asupra celei republicane. Aceasta din urma depune armele pe 1 aprilie 1939.
Ilustrat de tablouri ca „Guernica” lui Picasso si de relatarile lui Hemingway sau Malraux, razboiul civil spaniol este vazut ca un amestec de idealism si oroare, ca o lupta intre „fascism” si „bolsevism”. Peste 15.000 de lucrari i-au fost dedicate dupa 1939.
Cunoscut pentru zelul cu care da jos statuile lui Franco, guvernul socialist condus de Jose Luis Rodriguez Zapatero pregateste un controversat proiect de lege, zis al „Memoriei Istorice”. Zapatero, al carui bunic, combatant in randul republicanilor, a pierit in razboi, ar dori sa corecteze o presupusa nedreptate, anume aceea ca victimele franchistilor – marea majoritate comunisti – nu ar fi beneficiat de recunoasterea necesara, asemenea victimelor din cealalta tabara. Partidul Popular (de opozitie) a denuntat demersul, despre care afirma ca „incearca sa impuna un adevar oficial, ii divizeaza pe spanioli si redeschide vechile rani”.
Pe de alta parte, o asociatie, numita a „recuperarii memoriei istorice”, a cerut Papei Benedict al XVI-lea, in cursul recentei vizite a acestuia la Valencia, sa „prezinte scuze pentru colaborarea Bisericii Catolice cu regimul franchist”. Respectiva vizita a fost marcata de absenta de la liturghia papala a premierului Zapatero – un gest pe care nici chiar Fidel Castro n-a indraznit sa-l faca.
Cererea asociatiei spaniole apare in conditiile in care Suveranul Pontif doreste beatificarea a 168 de martiri catolici ai razboiului civil.
Istoricii sunt de acord ca peste 10.000 de preoti si calugari catolici au fost ucisi de trupele republicane in cursul conflictului.
Romani pe front
Internationalizarea razboiului civil spaniol a gasit si in Romania oameni dispusi sa mearga si sa lupte pentru fiecare dintre taberele aflate in conflict.
La chemarea URSS si a Internationalei a III-a Comuniste, s-au constituit asa-numitele Brigazi Internationale, care au intrat in lupta de partea republicanilor. Intre 400 si 600 de voluntari romani, organizati in batalionul „Ana Pauker”, au mers pe front. Printre ei s-a aflat, dupa cum se stie, si Valter Roman, tatal premierului de mai tarziu Petre Roman. Dupa infrangerea republicanilor, unii comunisti veniti din Romania s-au refugiat in Franta, multi luptand in Rezistenta impotriva germanilor. Altii Ð cazul lui V. Roman Ð s-au dus in URSS si au „lucrat” la transmisiunile in limba romana de la Radio Moscova. Au contribuit la crearea diviziilor „Tudor Vladimirescu” si „Horea, Closca si Crisan” in cadrul Armatei Rosii. Despre ei se spune ca au venit „pe tanc” in Romania, dupa 23 august 1944.
De cealalta parte, doi fruntasi legionari Ð Ioan Mota si Vasile Marin Ð au plecat in Spania sa lupte pentru apararea crestinatatii, impotriva comunistilor. „Se tragea cu mitraliera in obrazul lui Hristos”, afirma Ioan Mota. Cei doi romani au cazut in lupta pe 13 ianuarie 1937, la Majadahonda Ð unde in memoria lor a fost ridicat un monument. Spiritul lor de sacrificiu a fost elogiat de Nicolae Iorga, in articolul intitulat „Doi baieti viteji”. Trenul mortuar care le-a adus ramasitele pamantesti a inconjurat toata Romania. Inmormantarea lor la Bucuresti, pe 13 februarie 1937, a fost prilejul unei manifestari la care au participat zeci de mii de oameni. Corneliu Zelea Codreanu, spunea acelasi Iorga, mergea ca un voievod in urma carului mortuar. Cativa ani mai tarziu, o serie de legionari, printre care si Horia Sima, au gasit adapost in Spania lui Franco.
