Oamenii își pot plăti cafelele cu poezii, sâmbătă, în locațiile Julius Meiul din țară. În campania „Plătește cu Poezie de Ziua Internațională a Poeziei” sunt implicate 23 de țări și peste 1000 de locații Julius Meiul, informează un comunicat remis redacției.
Citește și: Cum va sărbători Pharrell Williams Ziua Internațională a Fericirii
Campania „Plătește cu Poezie” a început în România în data de 25 octombrie 2013, când consumatori din toată țara au plătit cu poezie în 80 de locații Julius Meinl și au strâns în total 6.300 de poezii.
În anul 2014, de Ziua Internațională a Poeziei, iubitorii de cafea au venit în cele 150 de cafenele Julius Meinl participante și au scris peste 15.000 de poezii, fie preluate de la mari poeți, fie creații proprii sau versuri spontane.
Înrădăcinată în tradiție, cultura cafelei vieneze are o relație strânsă cu poezia și este recunoscută ca sursă de inspirație pentru artiști și scriitori.
Citește și: Care sunt cele mai fericite state din Europa. Ce loc ocupă România
„Esența cafenelelor vieneze e poezia. Este vorba despre filosofia unică de a nu te grăbi deliberat, de a te bucura de fiecare moment și de a-ți căuta inspirația așa cum au făcut și literații cafenelelor vieneze. Acest lucru nu se întâmplă doar în Viena, este relevant și pentru societățile caracterizate de viteză. În acest sens, încurajăm activ oamenii de pe toate continentele să aducă mai multă poezie în lume și să contribuie la construirea unui loc mai bun”, a spus directorul executiv al Julius Meinl IndustryHolding, Marcel Löffler.
Julius Meinl este o afacere austriacă de familie, fondată în anul 1862. Afacerea reprezintă cultura tradițională a cafenelelor vieneze. Compania are 600 de angajați la nivel mondial și este prezentă în peste 70 de țări. Locațiile de producție sunt Viena și orașul italian Vicenza.