Luni incepe scoala. Noul an scolar este, ca in fiecare an, prilej pentru politicieni sa se perinde prin fata camerelor TV, alternand zambetul sarbatoresc – E un nou inceput pentru generatiile de maine, de care trebuie sa ne ingrijim de pe acum etc., etc. – cu ingrijorarea posomorata: Starea scolilor e inca nesatisfacatoare, banul public s-a cheltuit fara responsabilitate, situatia cadrelor didactice e deplorabila.
Primul ministru pleaca in vizita de lucru prin scolile bucurestene, unde imparte laude la adresa prietenilor politici si critici la adresa adversarilor, presedintele aduna o Comisie pentru Educatie la Cotroceni din care lipsesc, evident, reprezentantii Ministerului Educatiei, partidele se agita sa ceara mai multi bani pentru salariile profesorilor. Vom avea ceva discursuri, ceva ceremonii cu prilejul deschiderii anului universitar, pe 1 octombrie, una pentru presedinte, alta pentru premier, fireste. Parlamentarii si-au luat liber pentru ca nu pot rata un asemenea prilej de a se infatisa poporului in circumscriptiile in care au fost alesi, pentru a fi vazuti de popor si a demonstra ca le pasa. Le va pasa, tuturor, o dupa-amiaza si dimineata urmatoare, dupa care linistea se va lasa asupra invatamantului romanesc pentru inca un an.
Tot ca in absolut fiecare an de 17 ani incoace, noul an scolar ne prinde discutand despre refacerea scolilor, inevitabil intarziata, si despre reforma invatamantului. In privinta lucrarilor de reparatii, acuzatiile se distribuie pe linii de front politice: daca primarii sunt din PNL sau PSD, Tariceanu ne spune ca acestia au cheltuit banii de la guvern exemplar si de vina este, bunaoara, Primaria Capitalei, care nu a administrat cum trebuie banii de la Banca Europeana de Investitii. Daca primarii sunt de la PD, atunci Basescu vine sa ne spuna ca nu ei sunt de vina, ci Guvernul care a complicat si centralizat procedurile astfel incat circuitul banilor sa fie mai lung. In acest fel explica Basescu faptul ca anul trecut au fost cheltuite in intregime sumele alocate, in vreme ce anul acesta ar fi ramas 75% necheltuiti. Nimic nou, asadar.
Cu reforma invatamantului, ramane, inca o data, cum am stabilit. Se admite, in principiu, ca educatia este capital national care trebuie structurat in asa fel incat sa aduca dividende mai tarziu. Deci invatamantul trebuie eficientizat. Cum anume, e subiect de dezbatere interminabila. Aproape fiecare ministru al Invatamantului a avut cate o idee de reforma, cea mai consistenta apartinand profesorului Andrei Marga. Absolut toate reformele demarate de un ministru au fost abandonate de urmatorul. Ultimul, acest nefericit Adomnitei, a venit cu ideea renuntarii la testele nationale (sau Capacitate) in favoarea tezelor cu subiect national. Rezultatul este previzibil pentru orice om care a trecut prin scoala: vom avea un numar neobisnuit de note de 10. Pentru ca, la scolile slabe, vor avea grija profesorii ca raspunsurile corecte sa fie cat mai accesibile, iar scolile bune nu vor tolera concurenta neloiala. Nici vorba de selectie riguroasa si corecta, ci doar de o mare inselatorie nationala. Nu mai vorbesc de programa scolara (curriculum), de care toata lumea se plange ca este prea incarcata si din ce in ce mai irelevanta. Solutia lui Adomnitei este studierea obligatorie a religiei pana in clasa a XII-a. Nici de manualele alternative, unde "alternativ" inseamna ca, in functie de interesele alternante ale editurilor, functionarilor din minister, inspectoratelor si directorilor de scoala, se studiaza manualele care trebuie.
Reforma invatamantului a fost un Turn Babel in care fiecare responsabil temporar a vorbit pe limba lui. O cacofonie a intereselor politice, financiare si de imagine care a sfarsit in ruina. scoala romaneasca este un morman de daramaturi bine lustruite cu 6% din PIB.
