O provincie din extremitatea vestica a imperiului european s-a razvratit deschis, zilele trecute, refuzand sa gireze planurile UE dedicate introducerii unor institutii noi – cea a presedintelui si a ministrului de Externe, ultimul aflat in fruntea unui intreg serviciu diplomatic comunitar – si sa le acorde puteri sporite responsabililor pentru afaceri interne si justitie. Voci franco-germane au amenintat rebelul mai intai cu sanctiuni exemplare, acceptand apoi, vrand-nevrand, faptul ca UE nu poate continua demersul desistarii suveranitatii natiunilor ei, fara a le explica acestora modul in care ar avea de beneficiat libertatea si securitatea celor 400 de milioane de europeni de pe urma demersurilor in cauza.
Merita analizate conditiile politice din Irlanda care au condus la epatantul rezultat. In primul rand, irlandezii dispun de un puternic sentiment al identitatii nationale, consolidat de indelungata lor lupta pentru libertate impotriva britanicilor si castigata cu abia noua decenii in urma. Desi numarul cetatenilor Republicii Irlanda care au sprijinit concret IRA si campania militara a extremistilor impotriva continuitatii prezentei britanice intr-un coltisor al tarii a fost relativ redus, sentimentul unitatii si al mandriei nationale a ramas, in esenta, nediminuat, in timp ce sterila identitate europeana, lipsita de simboluri sugestive, nu le-a parut nicicand prea tentanta. In al doilea rand, politica irlandeza a fost si ramane una indarjit locala. Sistemul partinic este cladit preponderent pe performanta formatiunilor, pe dorinta si capacitatea fiecareia de a fi cea care ofera electoratului cele mai bune servicii. In Irlanda orice deputat fara o prezenta continua si activa in circumscriptia sa electorala isi poate lua adio de la cariera politica. Forma unica de reprezentare proportionala caracteristica Irlandei presupune, de altfel, o lupta acerba purtata nu doar cu rivalii din variile partide, ci si una interna, in competitie intrand si colegii din propria formatiune.
Scena politica din Irlanda este dominata de doua partide, ambele adanc inradacinate in tragedia razboiului civil care a condus la traumatica nastere a noului stat. Din punct de vedere ideologic, diferentele dintre cele doua partide sunt minime. Inainte de referendumul recent, ambele formatiuni, dar si o serie de grupuri de interese au indemnat la un vot in favoarea Tratatului de la Lisabona. Acest front comun a trezit suspiciunea unei parti considerabile a electoratului avizat, care a opinat ca are de-a face cu un soi de pact murdar, incheiat de fortele politice in detrimentul oamenilor de rand. Prin urmare, Tratatul a fost respins in special de muncitori si fermieri, avertismentele legate de potentiale repercusiuni de la Bruxelles nereusind decat sa adanceasca resentimentele si temerile deja existente. Fondurile structurale europene care au condus la renasterea economica a Irlandei au contat, in aceasta situatie, mai putin, considerandu-se ca tara va supravietui oricum, fie si in afara UE.
Teama ca UE ar putea reintroduce relatii coloniale in esenta asemanatoare celor traite si combatute de natiunea irlandeza mai persista si acum, fiind perceptibile la tot pasul. In mod ironic, cel mai apropiat aliat al Irlandei este, in prezent, fostul ei asupritor – tara de la care a preluat forma serviciului public impartial, primatul independentei justitiei si traditia justificarii averilor politicienilor. Cu putine luni in urma, fostul premier Bertie Ahearn, aflat in fruntea guvernului de la Dublin timp de 12 ani, s-a vazut nevoit a demisiona deoarece nu si-a putut justifica o parte din avere in fata unui tribunal insarcinat cu anchetarea cazurilor de coruptie – caz ce permite fireasca intrebare despre cauzele pentru care Romania nu a primit din partea UE precepte similar de sanatoase.
Creierul si motorul campaniei "NU" a irlandezilor a fost Declan Ganley, un om de afaceri cu o uriasa experienta internationala in domeniile telecomunicatiilor si energiei. Totusi, Ganley nu este un eurosceptic tipic, aspiratiile sale vizand crearea unei miscari progresiste, de "reconectare" a Uniunii cu oamenii care o compun. Cerinta sa la adresa UE vizeaza depasirea actualului ei deficit democratic – pentru ca doar astfel, spune Ganley, Uniunea isi va putea spori ponderea in intreaga lume. Ca atare, Ganley nu s-a dat in laturi de la confruntarea cu establishmentul politic, iar in campania rezultata argumentatia sa privind esecurile UE s-a dovedit mai substantiala decat contraargumentele politicienilor de la Dublin. In analogie cu demersul lui Ganley merita, de altfel, reflectat asupra sanselor pe care le-ar avea un om de afaceri prosper si cinstit, reintors din strainatate, in Romania zilelor noastre in privinta obtinerii unui rezultat cat de cat asemanator?! Dat fiind ca presedintele tarii pare a fi inghitit, incet-incet, de pitonul partidocratic, este mai mult decat improbabil ca un emigrant inteligent, determinat sa faca putina curatenie pe scena politica a tarii, sa aiba sorti de izbanda.
De 800 de ani irlandezii au suportat infrangeri cumplite ori de cate ori au incercat sa-si cucereasca independenta. Istoria i-a facut sa devina ultrasensibili la orice tentativa de diminuare a acesteia – chiar si atunci cand efortul vine doar din partea unor birocrati rotofei, multumiti, de regula, sa fluiere "Oda bucuriei" in drum spre serviciu.
