Presedintele american, George W. Bush, care a efectuat marti o vizita-surpriza la Bagdad, l-a asigurat pe premierul irakian Nuri al-Maliki de sprijinul Washingtonului, solicitand noului guvern de uniune nationala sa preia responsabilitatea asupra viitorului tarii.
„Sunt convins ca veti reusi daca va acordam sprijinul corespunzator. Cand America isi da cuvantul, si-l respecta!”, a declarat Bush. El i-a asigurat pe irakieni ca eventualele abuzuri comise de militari americani in aceasta tara vor fi pedepsite. Dupa intrevederile avute cu membrii guvernului, presedintele s-a intalnit cu militari americani stationati in regiune.
La bordul Air Force One, Bush le-a spus ziaristilor ce-l insotisera la Bagdad ca estimeaza drept „imposibila” anihilarea totala a violentei in Irak pana la incheierea mandatului sau, a transmis AP. Apreciind eliminarea lui Zarqawi drept o mare lovitura data terorismului, Bush a reamintit ca noul lider Al Qaeda din Irak, Abu Hamsa al Muhadjir, se afla, la randul sau, pe lista celor mai cautati teroristi. In timpul vizitei presedintelui SUA la Bagdad, succesorul lui Zarqawi amenintase, intr-un mesaj difuzat pe internet, cu atentate impotriva trupelor americane, a siitilor si a „sunnitilor colaborationisti”.