Bursele europene au deschis marţi în urcare, revenind după două zile de pierderi, datorită optimismului generat de semnalele pozitive venite din partea companiilor, care au trimis în plan secund temerile investitorilor privind criza datoriilor de stat, transmite Reuters, citată de Mediafax.
Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante acţiuni europene a urcat cu 0,9% până la ora 7:14 GMT (10:14 ora României).
Acţiunile grupului britanic Vodafone au crescut cu 1,6% în debutul sesiunii, datorită creşterii estimărilor grupului pentru anul fiscal curent datorită rezultatelor peste aşteptări de pe pieţele emergente şi din nordul Europei.
Totuşi, situaţia politică din Italia va acapara atenţia investitorilor, guvernul Berlusconi aşteptând un vot crucial al Parlamentului privind raportul de buget pe 2010.
„Companiile au depăşit estimările, însă este vorba de nişte estimări reduse. Unul dintre filmele toamnei a fost modul în care situaţia macro a trimis în plan secund situaţia companiilor”, comentează un analist londonez.