Doar 30% din clasele rezervate rromilor au fost ocupate.
Promovabilitatea la testele nationale a crescut in ultimii ani.
Conform statisticilor care s-au facut in privinta admiterilor in clasa a IX-a, interesul pentru invatamantul liceal a crescut in ultimii ani. Promovabilitatea medie la testele nationale de la finalul clasei a VIII-a de anul trecut a fost de 72%, in timp ce acum doi ani a fost de 69%. Pentru testele nationale din acest an s-au inscris 7.217 elevi din promotia curenta, in conditiile in care in judetul Constanta sunt puse la dispozitia elevilor 7.672 locuri in licee si scoli de arte si meserii, restul fiind destinate tinerilor absolventi din promotiile anterioare. Din totalul de 7.672 locuri, 4.760 sunt in licee si restul de 2.912 – in scoli de arte si meserii. Andreea Paunescu, consilier de imagine al ISJ Constanta, ne-a declarat ca anul trecut au fost ocupate 96% din locurile din licee si 80% din cele din scolile de arte si meserii. In Constanta sunt rezervate 167 de locuri elevilor de etnie rroma, desi anul trecut, din totalul de 183, s-au ocupat doar 39. Daca in trecut elevii care doreau sa se inscrie in clasa a IX-a la forma de invatamant seral aveau la dispozitie 56 de locuri, in acest an numarul lor s-a dublat. Interesul pentru continuarea studiilor liceale a crescut considerabil, de la 33 de elevi inscrisi pentru completarea studiilor la seral numarul lor a ajuns la un total de 308, ceea ce duce la concluzia ca absolvirea clasei a XII-a a devenit un lucru absolut necesar pentru tineri.
Medii de intrare
Procedura de selectie privind accesul in clasa a IX-a are in vedere cu o pondere de 50% media obtinuta la testele nationale si cu o pondere de 50% media obtinuta in clasele V-VIII. Ultimele medii de intrare la liceu s-au situat anul trecut intre 9,73 la Colegiul National "Mircea cel Batran" din Constanta si 5,92 la Colegiul Tehnic "Nicolae Titulescu" din Medgidia. In ceea ce priveste scolile de arte si meserii din judet, elevii au intrat in clasa a IX-a cu medii de la 7,83 la Grup scolar Agricol Castelu pana la 5,75 la Colegiul Economic Mangalia.