Bursa de la Bucureşti a deschis în urcare cu 1%, pe un rulaj foarte redus, dominat de transferurile cu acţiunile Transelectrica (TEL), care afişau o scădere de 3,28%, în condiţiile în care oferta de vânzare a 15% din titlurile companiei a început miercuri, cu un preţ minim cu 12,6% sub referinţă, informează Mediafax.
Oferta Transelectrica are un preţ minim de 14,9 lei/acţiune, cu 12,6% sub cotaţia bursieră de luni, în timp ce cotaţia maximă, de 19,2 lei/titlu, este cu 12,5% peste cea mai recentă valoare de la BVB.
Preţul minim cerut de stat se încadrează în discountul minim pe care mai mulţi adminstratori de fonduri l-au indicat pentru creşterea şanselor de succes în derularea operaţiunii. Oferta va fi finalizată cu succes dacă vor fi subscrise 70% din acţiunile scoase la vânzare.
Astfel, la ora 10:10, tranzacţiile cu acţiunile Transelectrica se perfectau la 16,5 lei, cu 3,28% sub referinţă, dar pe un rulaj redus, de 144.000 lei.
Acţiunile Fondului Proprietatea se palsau pe poziţia a doua, după lichiditate, cu operaţiuni de 116.000 lei. Cel mai recent transfer s-a operat la 0,577 lei, cu 1,23% mai mare faţă de marţi.
La ora menţionată, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 1,07%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,2% peste nivelul de marţi.
Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, avansa cu 1,06%.
Indicele extins al Bursei, BET-XT, a crescut cu 1,04%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
Lichiditatea de pe segmentul de acţiuni era de 459.000 lei, în scădere faţă de rulajul pieţei acţiunilor, de 1,6 milioane lei (366.000 de euro).