Sindromul arderii complete reprezintă o stare de epuizare fizică, psihică și emoțională produsă de stresul prelungit, în general la locul de muncă, fiind o consecință a dezechilibrului dintre cerințe, resurse și gradul de satisfacție profesională, întâlnită frecvent la cei cu responsabilitate mare și interacțiuni multiple cu oamenii.
Termenul a fost introdus prin anii ’70 de către psihologul Herbert Freudenberger, care a și publicat o lucrare pe această temă. Pare a fi doar un termen la modă, dar realitatea este confirmată de Agenția Europeană pentru Securitatea și Sănătatea Muncii, care estimează că o treime dintre medici și o parte semnificativă a populației suferă de burnout, iar 10% din ei ajung să aibă deteriorări grave ale stării de sănătate, cum ar fi depresia severă sau alte tulburări psihiatrice, boli degenerative, abuzul de alcool sau droguri.
Din nefericire, sindromul burnout se dezvoltă în timp, fără simptome evidente sau mai bine zis conștientizate ca atare, conducând la epuizare emoțională și chiar retragere socială. Chiar dacă termenul stres pare a se fi bagatelizat, neexistând persoană care să nu fie supusă lui în lumea modernă, de fapt el reprezintă modul în care reușim să ne gestionăm problemele, stările emoționale pe care fiecare dintre noi le trăiește zi de zi.
Simptome
Câteva dintre semnele care ar trebui să ne atragă atenția că ceva nu este în regulă cu noi, că s-ar putea să avem sindromul burnot, ar fi: anxietate, o oarecare apatie și pierderea interesului pentru munca depusă, probleme cu somnul, probleme de concentrare, dureri de cap, afecțiuni gastrice, o stare de oboseală generalizată.
Sindromul burnout nefiind un diagnostic de boală în sensul ICD-10 (clasificarea tulburărilor psihice după Organizația Mondială a Sănătății), ci un risc în viața de zi cu zi, care ia naștere din motive individuale, dar și instituționale, se lovește de obiecții de genul „La mine nu funcționează nimic din toate astea“ sau „Nu am timp pentru asta“.
Prevenția epuizării profesionale
Psihoterapeutul Jorg Fengler demonstrează însă cu argumente imbatabile că măsurile propuse de el sunt practicabile oricând – în pauza de masă sau în drumul spre casă – și în orice condiții. În opinia lui, concretizată în cartea apărută la Editura Trei, în colecția coordonată de Vasile Dem. Zamfirescu, intitulată „Burnout. Strategii pentru prevenirea epuizării profesionale“, prevenția epuizării profesionale ar trebui să se desfășoare pe șapte niveluri: persoana însăși; contextele ei de viață privată; contactele sale profesionale; echipa și cercul său de colegi; legătura cu superiorii; instituția și branșa ei; condițiile-cadru sociale.
Tehnicile de prevenție a sindromului burnout includ îndrumări privind atenuarea tendințelor perfecționiste, renegocierea relațiilor de serviciu, ritmarea timpului, claritatea în gândire și centrarea pe un singur scop, relatarea meditativă de tip mindfulness.
Recunoscând că o parte din soluții ar putea veni pe cale instituțională, psihoterapeutul Jorg Fengler ne oferă 25 de măsuri eficiente și ușor de aplicat pentru o profilaxie, la nivel individual, a epuizării cronice.
MĂSURI
Grija de sine, hobby-ul nostru
Dintre măsurile pentru eliminarea sindromului burnout amintim puterea și relaxarea de dimineață; calmarea respirației; conștientizarea propriului corp și a semnalelor sale; armonia mișcării; alimentația sănătoasă; moderație în obiective; conștientizarea deplină a prezentului (mindfulness); centrarea asupra unui singur lucru; claritate în gândire; limbaj ponderat de la maxim la optim; prudență în acțiune; consimțirea acțiunii; multitasking-ul ca excepție; minipauze; constructivitate în cadrul relațiilor; avantaj reciproc; credibilitatea în viața de zi cu zi; ritmarea timpului; spații pentru echilibrare; deschiderea față de micile bucurii; pacea din timpul serii; o atitudine iubitoare; o atitudine plină de bunătate; o atitudine recunoscătoare. Se poate începe cu pași mărunți, având permanent în minte următoarea frază: „Grija pentru sine este unul dintre hobby-urile mele preferate!“
Prevenția epuizării profesionale ar trebui să se desfășoare pe șapte niveluri: persoana însăși; contextele ei de viață privată; contactele sale profesionale; echipa și cercul său de colegi; legătura cu superiorii; instituția și branșa ei; condițiile-cadru sociale.
