În presa românească se vorbeşte foarte puţin despre burlaci – pare un nonsubiect. „Femei”, „romi”, „gay”, „cocalari” sunt subiecte sociale; „oamenii singuri”, deşi au parte de o imagine negativă, nu sunt. Cât de puternică e stigma se vede din apelativul „fată bătrână”, care trimite direct şi fără menajamente la un handicap social. La tipi, percepţia e ambiguă; există stigmă („are el ceva, un defect ascuns”), dar şi subversiune: social, „burlacii” par mai periculoşi decât „burlacele” – prietenul care se încurcă cu nevasta ta, rebelul întârziat care sfidează convenţiile sau şmecherul care îmbrobodeşte puştoaice în baruri. Prin urmare, un celibatar e şi cool. Până la 30 de ani (la bărbaţi) există acceptabilitate socială – „burlăcia” pare un accident, o fiţă („face pe nebunul, n-a întâlnit încă femeia potrivită” etc.). Există apoi diferenţe de mentalitate socială – în Bucureşti, toleranţa faţă de burlăcie e mai mare: la mine la ţară, presiunile pentru însurătoare au început de pe la 24 de ani, în ultimul an de facultate; la 37 ani, eşti o cauză pierdută, un semiratat, gen „păcat de el”. O şansă să te scoţi e să faci bani – ştiu un doctor divorţat în Sibiu, care e văzut destul de cool. În Bucureşti, profesia e alibiul perfect, plus că există o boemă care acceptă burlăcia (artişti, copywriteri, universitari etc). Aşa. Până pe la 30 poţi să împarţi chiria cu prieteni, e OK social (un fel de a prelungi studenţia); după, e dubios, lumea intră la idei – „Ce treabă e aia să stai cu cineva fără să fii cuplat?”. În plus, încet-încet, toţi prietenii se retrag în cupluri – după ce apar copiii, discuţiile comune se restrâng complet; brusc, te trezeşti singur, „pe dinafară”; în Vest, există cadre instituţionale de socializare pentru burlaci – cercuri de dans, pescuit, sport; în Bucureşti, îţi rămâne doar să te îmbeţi cu prietenii care ţi-au mai rămas.
Social, „burlacii” par mai periculoşi decât „burlacele” – prietenul care se încurcă cu nevasta ta, rebelul întârziat care sfidează convenţiile sau şmecherul care îmbrobodeşte puştoaice în baruri.