6.5 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSpecialBulgaria vrea să prevină emigrarea romilor către statele UE

Bulgaria vrea să prevină emigrarea romilor către statele UE

Bulgaria, care speră să adere la spaţiul Schengen în 2011, acţionează pentru a preveni emigraţia organizată a romilor bulgari către ţările Uniunii Europene pentru a munci la negru, a declarat marţi ministrul de Interne de la Sofia, Ţvetan Ţvetanov, citat de Mediafax.

„Am încredinţat direcţiilor regionale ale ministerului sarcina de a preveni plecarea organizată a romilor în ţările Uniunii Europene”, a declarat el în cadrul unei întâlniri cu presa străină la Sofia, făcând referire la reţeaua care organizează emigrarea romilor în ţări europene, pentru a munci ilegal.

Bulgaria speră să adere, împreună cu România, la spaţiul Schengen în prima jumătate a lui 2011, a precizat Ţvetanov.

„Guvernul bulgar este pe cale să pregătească o strategie complexă care să unească eforturile instituţiilor”, în special în educaţia copiilor romi, a explicat el.

Potrivit ministrului, „circa 200 de romi bulgari care nu au comis infracţiuni s-au întors voluntar din Franţa” în acest an, în timp ce Guvernul francez şi-a înăsprit politica faţă de taberele ilegale de romi.

Ţvetanov a declarat că Bulgaria răspunde deja criteriilor de aderare la Schengen, dotându-se cu mijloace de control la frontiere. Ţara a beneficiat în acest scop de un ajutor european în valoare de 161 de milioane de euro şi a folosit 56 de milioane de leva (28 de milioane de euro) din propriul buget, a precizat el.

Bulgaria are aproximativ 700.000 de romi, iar cei mai mulţi dintre ei trăiesc în condiţii mizere.

Cele mai citite

Elon Musk a comentat CCR de anulare a alegerilor prezidențiale

Elon Musk a comentat pe rețeaua X decizia Curții Constituționale a României (CCR) de anulare a alegerilor prezidențiale, punând sub semnul întrebării autoritatea judecătorilor...

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...

Cardul polonez și viitorul: noi oportunități și provocări în contextul unei societăți în schimbare

Pole Card, care acordă deținătorilor săi o serie de privilegii în Polonia, a fost mult timp subiectul unor discuții și analize. Impactul său asupra...
Ultima oră
Pe aceeași temă