5 C
București
sâmbătă, 30 noiembrie 2024
AcasăSpecialBulgaria va căuta petrol şi gaze în Marea Neagră

Bulgaria va căuta petrol şi gaze în Marea Neagră

Operaţiunile de explorare în căutarea de petrol şi gaze naturale în apele teritoriale ale Bulgariei din Marea Neagră vor începe în februarie anul următor, a declarat premierul bulgar Boiko Borisov, citat de Novinite.

Borisov a adăugat că dacă primul guvern pe care l-a condus nu ar fi fost nevoit să demisioneze în 2013, Bulgaria ar fi început deja explorarea blocului "Khan Asparuh", potrivit Mediafax.

Prima decizie a guvernului care l-a succedat în 2013 a fost să anuleze concesiunile pentru două perimetre, a spus el.

Bulgaria plăteşte anual 6,7 miliarde de dolari pe importurile de hidrocarburi, în timp ce rezervele proprii rămân neexploatate, a adaugat premierul bulgar.

Borisov a dat că exemplu succesul înregistrat de România, care dezvoltă resursele de hidrocarburi din zona platoului continental şi are un necesar de import redus.

OMV Petrom şi ExxonMobil (SUA) au descoperit, la începutul anului 2012, un zăcământ de gaze evaluat la 42-84 miliarde metri cubi de gaze în sectorul românesc al Marii Negre. Blocul "Khan Asparuh" se află la o distanţă de numai 15 kilometri de zăcământul de gaze descoperit de OMV Petrom şi Exxon.

Consorţiul care deţine licenţa pentru explorarea blocului "Khan Asparuh" a anunţat la finele anului trecut că amână operaţiunile, programate iniţial să înceapă în 2014. Consorţiul este format din companiile Total (Franţa), OMV (Austria) şi Repsol (Spania).

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă