Bugetul pe anul 2009 a intrat in procedurile de aprobare parlamentare si in mod inevitabil au aparut unele comentarii critice. Dintre acestea, mi-au atras atentia cele care contesta caracterul "anticriza" al bugetului propus de Cabinetul Boc. Intr-adevar, desi proiectul de buget contine 23 de masuri prezentate drept masuri de combatere a crizei, carora le sunt destinate fonduri de 52 miliarde lei (13 miliarde euro), este greu sa gasesti printre aceste masuri ceva cu caracter exceptional, specific combaterii crizei. Cea mai mare parte a fondurilor de la acest capitol (10,2 miliarde euro) sunt destinate lucrarilor de infrastructura, care in Romania sunt intr-adevar in criza de multa vreme, fara a avea insa nici o legatura cu criza economica si financiara care zguduie astazi lumea.
Nu regasim nimic din grandoarea programelor anticriza ale titanilor economiei mondiale – America, Japonia, Germania, Franta, Marea Britanie sau China –, care impart cu darnicie zeci si sute de miliarde din banii publici in speranta ca sectorul financiar se va stabiliza, consumatorii si investitorii vor prinde curaj si motoarele gripate ale economiei mondiale vor reporni.
Pot fi deci de acord cu observatia ca bugetul Romaniei pe 2009 nu este un buget "anticriza". Numai ca pentru mine acesta este mai degraba un merit, si nu o slabiciune. Romania nu trebuie si nu poate sa se angajeze in costisitoare programe de stimulare a economiei prin injectare de bani publici. In primul rand, eficacitatea unor astfel de programe ar fi foarte indoielnica in conditiile in care economia romaneasca va continua sa fie negativ influentata de evolutiile din Europa si din lume. In al doilea rand,
Romania nu are acces la resurse financiare suficiente pentru finantarea unui deficit public ridicat. Exista trei surse posibile de crestere a fondurilor disponibile bugetului public: marirea taxelor si impozitelor – care risca sa adanceasca recesiunea in conditiile in care firmele au deja dificultati financiare; imprumuturi pe piata interna – care ar lipsi de resurse sectorul privat; imprumuturi pe piata externa – ale caror costuri sunt astazi prohibitive. Dobanda la obligatiunile guvernamentale pe 10 ani se situeaza astazi la 3,1 la suta pentru Germania, 4,7 la suta pentru Italia sau Portugalia, 5,7 la suta pentru Irlanda si 6 la suta pentru Grecia. Pentru o tara precum Romania, care nu este in zona euro si are un rating sub "investment grade", costul finantarii ar fi sensibil mai mare. Chiar si la aceste costuri mari, plasarea de titluri romanesti pe pietele externe ar fi astazi foarte dificila, tarile mici fiind in general eliminate de pe piata de concurenta celor mari, care au deficite foarte ridicate.
Poate ca, facand din necesitate o virtute, Guvernul a luat o decizie corecta propunandu-si un deficit al bugetului de aproximativ 2 la suta din PIB. Important este acum sa reuseasca sa se incadreze in parametrii propusi. Surprizele posibile sunt numeroase atat pe partea veniturilor (care la anumite capitole par destul de optimiste), cat si a parametrilor macroeconomici (cursul de schimb poate schimba semnificativ datele executiei bugetare). Posibilitatile de ajustare pe partea cheltuielilor sunt practic nule in zona salariilor si a cheltuielilor sociale si ar fi o mare pierdere ca investitiile sa fie din nou sacrificate.
Desi nu este un buget "anticriza", bugetul pe 2009 este, fara indoiala, un buget "de criza", construit cu multa parcimonie, sub numeroase constrangeri si prezentand multe vulnerabilitati in fata unor evolutii foarte turbulente ale economiei.
