Ca Adriean Videanu s-a cam saturat de actuala sa pozitie de primar general al Capitalei nu mai constituie un secret pentru nimeni. Ce-i drept, si functia in cauza a devenit, de ceva timp, infinit mai dezagreabila decat in vremea lui Basescu. Presiunea asupra infrastructurii inadecvate a ajuns maxima, fiind rezultatul direct al cresterii exponentiale, complet necontrolate, a orasului. Pana recent, norocul i-a tot suras lui Videanu – avand in vedere ca perioada programului sau de reabilitare a strazilor Bucurestiului nu a coincis cu intemperii serioase. Dar, "cum iarna nu-i ca vara", foaia s-a intors o data cu ninsorile abundente cazute la finele anului 2007, in urma carora Capitala s-a trezit complet paralizata taman la inceput de An Nou.
Nu este defel greu a-i aduce lui Videanu critici usturatoare pentru a fi permis ridicarea unor cladiri profund inestetice care denatureaza acum parti istorice, pline de caracter, ale orasului. Dar functia sa ramane una ingrata atat timp cat sansele pentru o imbunatatire sesizabila a calitatii cotidianului bucurestean sunt practic nule. Videanu a dat de inteles ca un mandat de edil-sef al Capitalei i-a fost indeajuns. Va fi ajuns la concluzia, poate, ca pasul catre primarie nu a fost neaparat cel mai inspirat pentru cariera sa, dat fiind ca in conditiile actualei cresteri economice si-ar fi sporit, probabil, averea in mult mai mare masura daca si-ar fi putut vedea exclusiv de afaceri. Stilul sau temperat, consensual difera de cel al presedintelui ca cerul de pamant. De altfel, relatiile dintre cei doi nu par a mai fi cele trainice de odinioara – precum ceilalti lideri pragmatici ai PD, nici Videanu nu-si va fi imaginat ca primul mandat prezidential al lui Basescu va sta preponderent sub semnul unei acerbe lupte politice care impinge, ineluctabil, partidul intr-o directie necunoscuta.
Are sau nu PD-L motive de ingrijorare cu privire la era post-Videanu? Deocamdata, unicul potential aspirant la fotoliul de primar general este pesedistul Marian Vanghelie – personaj mandru ca provine din mahalalele Capitalei si care ar dori, desigur, sa stearga amintirea infrangerii sale din 2005. Dar cum priza sa electorala este una relativ neglijabila, limitata strict la unele grupuri sociale, obiectivul sau pare in continuare inaccesibil.
Pe de alta parte insa, starea de spirit a locuitorilor Capitalei s-a schimbat. Bucurestenii s-au saturat sa tot fie avanpostul electoral in lupta dusa pentru dizolvarea acelor structuri de putere determinate a mentine privilegiile unei clase politice meschine si a clientelei acesteia. O cotitura spectaculoasa este oricand posibila – in special in conditiile unei prezente la urne atat de reduse ca la ultimul referendum privind sistemul electoral. De altfel, cine poate sti ce iepure mai scoate PNL din joben – eventual, le va prezenta si bucurestenilor chinuiti o surpriza similara ispitei de tip Caritas oferita pensionarilor, ramasi acum cu buzunarele la fel de goale, din cauza efectului de avalansa declansat in economie. Daca liberalii reusesc sa gaseasca vreun personaj de genul Radu Mazare, capabil sa elaboreze prompt o platforma electorala plina de promisiuni ipocrite despre refacerea orasului, seful de stat s-ar putea lesne trezi cu o problema majora in plus pe cap.
Traian Basescu va fi constientizat, neindoielnic, ca fieful sau de odinioara numit Bucuresti poate deveni oricand veriga slaba din cadrul strategiei sale. Ar fi bine consiliat daca, laolalta cu PD-L, va avea in vedere elaborarea rapida a unei oferte politice concrete vizand imbunatatirea considerabila a cotidianului Capitalei, ai carei locuitori s-au resemnat sa traiasca si sa munceasca in conditii ce amintesc de un camp de lupta permanentizat. Fara oferta unor schimbari clare si perceptibile, induse intr-un rastimp prestabilit, dar si fara un candidat adecvat – atat capabil, cat si credibil – PD-L si-ar putea pierde din forta de impact inca din start. Iar un debut cu stangul in marea batalie electorala purtata in 2008-2009 ar plasa formatiunea, vrand-nevrand, in situatia unei perpetue defensive. Basescu si partidul sau vor trebui sa arate ca Bucurestiul este totusi o entitate guvernabila, nu doar un imens catun maculat, in care traiul atinge deseori cotele insuportabilului. Este, pana la urma, locul ideal pentru a demonstra ca angajamentul politic inseamna optimizarea vietii altora, nu doar un pretext pentru propriile interese mizerabile.
Tom Gallagher este profesor la Universitatea Bradford din Marea Britanie
