9.4 C
București
luni, 28 octombrie 2024
AcasăSpecialBucureştiul la aniversare

Bucureştiul la aniversare

Cei de la RFI România transformă azi, între 10.00 şi 18.00, parcările în parcuri cu ajutorul proiectului „Park(ing) Day”.

Astfel, în parcările din piaţa Unirii (magazinul Unirea, aripa Călăraşi) şi Carrefour Băneasa, în locul maşinilor va sta mobilier urban din lemn reciclat, se va juca ping-pong, va exista un colţ al bicicliştilor, teatrul Masca va susţine spectacole sau cei de la BiblioBuzz vor promova cărţile şi scriitorii prin jocuri literare ori sesiuni de lectură.

Se pot dona cărţi la punctele de colectare, amintirile despre Bucureşti se împărtăşesc la „Cabina de Confesiuni”, fotograful Florin Ghioca e pregătit să imortalizeze totul şi cine doreşte un căţel poate adopta unul. Park(ing) Day este un eveniment global cu tradiţie, fiind iniţiat în 2005 de Rebar, un studio de design din San Francisco.

Carte despre Bucureşti

Astăzi, Institutul Cultural Român găzduieşte, de la ora 17.00, lansarea cu intrare liberă a volumului „Bucharest Tales”, o antologie cu texte în limba engleză dedicate Capitalei. Cartea reuneşte scrieri (poezie şi proză) semnate de nume autohtone ca Mircea Cărtărescu, Dan Mircea Cipariu, Ioana Ieronim, Lucian Dan Teodorovici, Simona Popescu sau Dan Lungu, dar şi străini ca Igor Isakovski (Macedonia), Mike Ormsby (Marea Britanie) şi Jennifer Robertson, din Marea Britanie.

La eveniment vor fi prezenţi autorii străini care vor citi din textele pro¬prii şi câţiva dintre scriitorii români ce le vor urma exemplul.

De la Operă la muzee

Opera Comică pentru Copii marchează aniversarea Capitalei astăzi, de la ora 19.00, cu spectacolul „Copiii şi magia muzicii”, inaugurându-se totodată şi noua sală de spectacole.

Muzeul Municipiului Bucureşti invită în acest weekend la vizitarea expoziţiilor „Instantanee bucureştene de altădată”, expoziţia retrospectivă a pictorului Eugen Crăciun, expoziţia de sculptură „Simfonie în bronz” a artistului Monyo Mihăilescu-Năsturel. La acelaşi muzeu, mai exact în curte, Asociaţia „Bucureştiul meu drag” prezintă azi, de la ora 18.00, vernisajul expoziţiei „Trecut-au anii”. Ajunsă la cea de-a patra ediţie, iniţiativa pro¬pune de această dată o întâlnire a secolului XX bucureştean cu cel al anului 2011.

La Muzeul Naţional al Literaturii Române publicul are tot weekendul acces gratuit. Printre altele se poate asista la prezentarea noilor volume publicate la editura muzeului, proiecţia filmului WebSiteStory (2010 ) în regia lui Dan Chişu, videotecă literară, spectacolul de teatru „Neguţătorul de ochelari” de Tudor Arhezi (sâmbătă, ora 18.30, Rotonda MNLR) sau la „Serile de muzică şi poezie – Poezia Bucureştiului” cu invitaţi precum Traian T. Coşovei, Florin Iaru, Mugur Grosu ori Nicolae Prelip¬ceanu, şi se pot se pot vizita expoziţiile permanente ale muzeului.

Participanţii se vor alege, ca în fiecare an, cu facsimile – manuscrise ale unor scriitori celebri, cărţi editate de MNLR, cataloage, pliante, postere şi afişe.

De toate pentru toţi, gratis de la ArCuB

Bucureştenii sunt invitaţi sâmbătă şi duminică pe strada Franceză din Centrul Istoric, la prima Gală „Folk You” de la Bucureşti. Pe scenă vor urca Florin Chilian, Nicu Alifantis, Vama, Alina Manole, Mircea Vintilă, Taxi sau Zdob şi Zdub.

Muzică bună se poate găsi şi în Piaţa Constituţiei, unde sâmbătă, la ora 20.30, popul se va reuni cu acordurile clasice. Îşi dau concursul Orchestra Naţională Radio, Big Band-ul Radio, soprana Valen¬tina Naforniţă, tenorul Marius Manea, Direcţia 5, Monica Anghel sau Cornel Ilie.

Concertul îl are drept invitat special pe Bogdan Ota, tânărul pianist român ce i-a cucerit pe norvegieni după emisiunea „Norske Talenter”. Duminică intră în hora sărbătorii şi piaţa Unirii, unde, de la ora 17.30, se va desfăşura un spectacol de echitaţie.

În piaţa Constituţiei, toată duminica va avea loc un concert special pentru liceeni şi toţi tinerii, urmând ca seara să se încheie cu transformarea întregii locaţii în „Piaţa îngerilor/Place des Anges”. Este vorba despre un spectacol inedit al Companiei de teatru stradal „Les Studios de Cirque”, o producţie ce vine din Franţa.

Un studio mobil al Bucureşti FM se va afla, şi el, în Piaţa Constituţiei şi va transmite ştiri, reportaje legate de desfăşurarea manifestării. DJ Adrian Şaguna şi momente de „Zumba Dance” vor anima de asemenea Piaţa Constituţiei.

În Piaţa Verona, lângă Biserica Anglicană, va putea fi vizitată pe toată durata weekendului o expoziţie de fotografie semnată de Alisa Tarciniu. „inVisible Bucharest” cuprinde imagini inedite surprinse pe străzile Capitalei.

Fotografiile reprezită oameni zâmbitori, bucureşteni care cântă, dansează sau sporovăiesc veseli, fragmente de viaţă dintr-un oraş care şi-a cucerit cu greu starea de normalitate.

Noua Piaţă Obor se alătură şi ea Zilelor Bucureştiului, până pe 18 septembrie urmând să se desfăşoare între 8.00 şi 18.00 „Târgul de produse şi obiceiuri tradiţionale româneşti şi greceşti”.

Vizitatorii vor putea gusta şi achiziţiona bucate tradiţionale din bucătăria Greciei şi României şi să asculte piese de muzică populară.

PROGRAM

La teatru gratis

Vineri
10.00 „Frumoasa şi bestia” – Teatrul Excelsior
19.00 „O scrisoare pierdută” – Teatrul Bulandra (Sala Grădina Icoanei)

Sâmbătă
19.00 „Interpretul” (Teatrul Mic)
„Umor, amor, fior de dor în Bucureşti” – Teatrul Nottara (Sala „Horia Lovinescu”)
„Carre de aşi” – Teatrul Evreiesc de Stat
„Elling” – Teatrul de Comedie (sala Radu Beligan)

Duminică
11.00 „Nemaipomenitele aventuri ale lui Nils” – Teatrul Excelsior
19. 00 „Love Stories” – Teatrul Metropolis
„Azilul amanţilor” – Teatrul Evreiesc de Stat
„Doamne… ce măcel!” – Teatrul de Comedie (sala „Radu Beligan”)
„Pe gaura cheii” – Teatrul Mic

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă