Canalul Sulina este liber pentru navigatie
Vineri s-au desfasurat operatiunile finale de eliberare a Canalului Sulina de ramasitele epavei ucrainene „Rostock”. Ultima bucata din epava, care cantareste peste 700 de tone, a pornit spre cimitirul de fier vechi amenajat pe malul bratului Sf. Gheorghe, in apropierea localitatii Nufaru. Pentru punerea in miscare a ramasitelor epavei s-au folosit, pe langa macaraua cu propulsie proprie Cormorant, si trei remorchere de mare putere. Pe timpul efectuarii acestui transport naval agabaritic pe traseul Partizani-Nufaru navigatia pe Canalul Sulina a fost oprita timp de trei ore. Navele care intentionau sa se deplaseze spre Marea Neagra au fost blocate in portul Tulcea, iar cele care se indreptau spre porturile dunarene au fost retinute pe Canalul Sulina. Anterior efectuarii acestui transport, ultima bucata din epava „Rostock” a fost „usurata” de namolul acumulat in ea pe parcursul celor 14 ani cat a zacut nava ucraineana in albia Canalului Sulina. S-au taiat aproximativ 200 de tone de metal din acest ultim bloc pentru a face posibil transportul in siguranta pana la depozitul de fier vechi. Zilele urmatoare vor fi efectuate lucrari de dragaj in zona Partizani in vederea refacerii adancimilor de navigatie si va fi refacut malul canalului in zona unde s-au efectuat lucrarile de ranfluare.
S-a ajuns la 3.649 de imbolnaviri de rujeola
Ministerul Sanatatii a informat ieri ca, la nivel national, s-a inregistrat un numar total de 3649 cazuri confirmate de rujeola. Un numar de 55.824 de copii au fost vaccinati antirujeolic, la nivel national, din 30 noiembrie a.c., si pana in prezent, 15083 dintre acestia fiind cu varste cuprinse intre 7 si 11 luni. Din totalul de 55824 de vaccinari, 27151 au fost facute in campanie scolara, iar 28673 au fost imunizari ale restantierilor, adica acei copii care nu au fost vaccinati la timp in perioada anterioara. Ministerul Sanatatii monitorizeaza permanent epidemia de rujeola si a instituit toate masurile ce se impun pentru limitarea focarelor si scaderea numarului de imbolnaviri, Directiile de Sanatate Publica judetene fiind obligate sa asigure activitati permanente in aceasta perioada. Directiile de Sanatate Publica judetene au fost atentionate sa participe efectiv la monitorizarea evolutiei epidemiei, dar si a respectarii, de catre toate structurile sanitare, a planului de masuri. De asemenea, a fost asigurat, in intreaga tara, numarul de vaccinuri necesar pentru actionarea de urgenta in focar si pentru conti-nuarea campaniei de vaccinare, in stocurile Directiilor de Sanatate Publica judetene existand un numar total de 277083 doze vaccin.
Inflatia ar putea depasi 8,5%
Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, a anuntat ieri ca rata inflatiei la sfarsitul acestui an ar putea depasi cu putin nivelul de 8,5%. Procentul reprezinta, conform guvernatorului, limita superioara a intervalului de variatie propus pentru acest an. Isarescu a mai apreciat ca „rata inflatiei se va situa in noiembrie la 1,1-1,2%, exclusiv din ajustarea preturilor administrate, iar in decembrie ar putea sa apara o presiune suplimentara din partea cererii, ceea ce va duce la o depasire a nivelului de 8,5%, nesemnificativa insa”. Guvernatorul BNR crede ca nivelul de 8,3% anticipat pana de curand este aproape compromis.
Amintim ca tinta de inflatie pentru acest an a fost stabilita la 7,5%, cu un interval de variatie de plus/minus un punct (adica intre 6,5%-8,5%).