Mircea Cartarescu a scris un articol critic la adresa lui Geoana, contra lui Tariceanu, respectiv putem spune, ca niste guri rele ce suntem, pro Basescu. Oricine e liber sa zica orice, vorba slagarului, insa felul cum o faci te califica sau, din contra, iti da cartonas rosu pentru urmatorul sezon. Dupa ce toata lumea mi-a reprosat ca "m-am luat de Cartarescu", neintelegand ca, de fapt, amendam maniera facila si populista de a strange adeziunile cititorilor obisnuiti cu un alt Cartarescu, mult mai de soi, am citit pe site comentariul unui anume "box populi". Care m-a lasat cu gura cascata prin completa neaderenta la textul pe care il comenteaza. Las deoparte faptul ca limbajul domniei sale, la adapostul anonimatului asigurat de mediul virtual – ce poate fi mai usor? –, depaseste perimetrul polemicii, intrand cu voiosie pe tarlaua atacului la persoana (a domnului Cartarescu, se-ntelege). Ce-l deranjeaza pe cititorul nostru e comparatia dintre Eminescu si Cartarescu: ingros ghilimelele cuvantului "tiz" si revin cu precizarea ca punerea in parelel viza aura romantica si popularitatea celor doi, nefiind o judecata axiologica. Frapanta e insa vehementa cu care alegem sa injuram ca la usa cortului doar de dragul de a mai intari cu un pumn de ciment o statuie pe care o mana de tineri curajosi – Cartarescu, printre ei – au indraznit s-o ciobeasca intr-un celebru numar al "Dilemei" din ‘96. Domnule "box populi", Mihai Eminescu nu e "Luceafarul", cum il apreciati metonimic, adaugand intru apararea de care el nu are nevoie cateva dintre cele mai slabe titluri ale sale. E un poet viu, actual si cat se poate de criticabil. si am o vaga banuiala ca, mutatis mutandis, i-ar fi placut destule pasaje din Cartarescu.
