Dacă acum 20 de ani Circul era perceput doar ca o distracţie pentru copii, un fel de bâlci mai evoluat, acum el a intrat în arena mondială ca un competitor al unor branduri faimoase de gen. Dresuri de animale, acrobaţii, musichall-uri, toate se îmbină armonios în spectacole complexe de circ.
Pentru a înţelege mai bine evoluţia circului românesc în peisajul mondial de gen am stat de vorbă cu managerul Circului Globus & Variete, Brânduşa Novac. Festivalul Internaţional al Circului, desfăşurat în această perioadă în România, şi ce spectacole putem vedea la circ în această stagiune au fost câteva dintre subiectele abordate cu Brânduşa Novac.
În memoria românilor a rămas denumirea Circul de Stat Bucureşti. Cum se numeşte el în momentul de faţă?
Brânduşa Novac: Astăzi este Circ Variete Globus. O nouă denumire pe care noi am dat-o şi a fost aprobată în 2009. Ne-am dorit să fie şi circ, şi variete, pentru că acum lumea circului nu mai este cea de acum 40, 50, 60 de ani. Spectacolele sunt complexe, nu mai există doar acrobaţiile sau dresurile brute, sunt o îmbinare între acrobaţii, dresuri, muzică, dans, actorie. Am reuşit în ultimii ani să fim la nivelul celor mai mari case de producţie din lume. Am vrut ca acest lucru să se reflecte şi în titulatura noastră.
Îi schimbă cumva şi statutul această denumire, de Circul Globus & Variete?
B.N.: Nu, statutul nu, pentru că avem mare nevoie de subvenţie. Şi noi şi toţi cei care sunt în acest domeniu. Deocamdată, biletele nu pot avea un preţ corespunzător, pe măsura amplorii spectacolelor. Putem să facem o paralelă cu spectacolul de operă. Şi atunci când ai decoruri imense, pentru că sala Circului este foarte mare, când ai costume – la ultimul spectacol am avut 140 de costume -, când avem aproape 100 de artişti în scenă, când avem muzică live – trupa K1 cântă live în spectacolul nostru – şi actori, şi cântăreţi consacraţi, n-ai cum să acoperi din preţul actual, iar ceea ce se primeşte de la Primăria Capitalei ca subvenţie este de fapt diferenţa de preţ de bilet între cel pe care îl plătesc spectatorii şi cel real. Ar trebui să fie minimum
30 de euro biletul la un spectacol, la noi.
Cum aţi ajuns la conducerea Circului? A fost o întâmplare ? Care erau legăturile dumneavoastră cu lumea circului?
B.N.: În 1991 am fost rugată să mă ocup de partea artistică a unui moment de acrobaţie, de bare fixe, care se pregătea pentru America. Acel moment a fost deosebit şi munca noastră, a tuturor, a fost încununată de succes, pentru că trupa a plecat un an şi jumătate cu un contract în Las Vegas, la Cazinoul Luxor. A fost debutul meu în lumea circului, realizarea regiei acelui moment şi coregrafia. Apoi, la câţiva ani, din nou am început să mă ocup de o altă trupă şi a venit un impresar american de la cel mai mare circ din America, Ringling & Barnum. Ei au avut vizionare alături de ceilalţi artişti ai Circului Globus atunci şi n-au vrut să vorbească decât cu mine, pentru că trupa respectivă era cea mai bună. La întrebarea „care e preţul?” nu am ştiut ce să le răspund.
Care era problema? Ei erau foarte buni. Băieţii veniseră din gimnastica de performanţă şi munca mea a constat numai din a-i transforma din acei soldăţei din gimnastică în artişti şi a le face acea regie a momentului şi mişcările. Numărul arăta deosebit. Numai că, în momentul în care ei au dat vizionare, în circ era foarte frig, era o mizerie cumplită, nu erau lumini, în scenă era un tartan negru şi ros, cu găuri, totul arăta absolut deplorabil. Şi atunci mi-am pus întrebarea „Doamne, oare cât de puţin pot să cer ca să nu i se pară oricum foarte mult?”. N-am ajuns la nici o înţelegere, pentru că nu am putut să continui discuţia. Mi-am dat seama că sunt într-un moment în care ar trebui să fac altceva.
Atunci v-aţi gândit că trebuie schimbat ceva la circ?
B.N.: La vreun an şi jumătate s-a anunţat concurs pentru postul de director la Circul Globus. Şi atunci am spus „de ce nu?”. „Trebuie să fac ceva pentru acest circ şi pentru aceşti artişti. Îşi riscă viaţa şi nu pot să fie la adevărata lor valoare”. Era atât de trist încât m-am gândit că pot să schimb lucrurile. Şi pentru că eu veneam din afară, şi veneam cu o altă viziune şi cu forţe proaspete, am făcut lucrul ăsta. Cei care erau în circ se obişnuiseră. Neîncrederea a fost mare la început.
Există în România tradiţie de circ?
B.N.: Da, există tradiţie de circ – dacă stăm să ne uităm în istorie, în România, prin 1880 au început să existe circuri. Cred că primul circ a fost un circ venit din Italia, Sidoli, care a rămas la noi. I-a plăcut aici şi a început uşor, uşor să pregătească şi să aibă artişti români, să facă turnee în străinătate sub sigla României şi sub culorile noastre şi aşa au început şi alte circuri să vină sau să se dezvolte circuri româneşti. Da, aş putea spune că există tradiţie, aş putea spune că această tradiţie a fost sugrumată odată cu venirea comunismului, pentru că toate circurile particulare au fost obligate să îşi închidă porţile. Circul Krateil a fost obligat să doneze totul statului român şi atunci, de fapt, s-a înfiinţat Circul de Stat, prin acea donaţie. Toţi artiştii care erau peste tot, în toată ţara, la circurile particulare, au fost obligaţi să vină cu carte de muncă la Circul de Stat. Atunci lucrurile au început să se schimbe. Înainte exista o competiţie reală şi corectă. Dar venind toţi în acelaşi loc, competiţia a început să fie una ca în comunism. Nu mai aveau competitori, iar în afara graniţelor plecau după alte criterii.
Unde se situează circul românesc în momentul de faţă, în peisajul internaţional al circului?
B.N.: E foarte simplu să vă răspund. Asociaţia Europeană a Circului, în 2008, la prima ediţie a Festivalului Internaţional de la Bucureşti, a spus că suntem, după părerea lor, în topul circurilor din Europa, suntem chiar printre primii trei, dacă nu primii. Acest lucru aş putea spune că doar ne departajează în scenotehnică, tot ceea ce înseamnă mecanisme pe care ni le-am dori şi noi, dar nu avem suficienţi bani să le achiziţionăm.
Pe 20 septembrie a început Festivalul Internaţional de Artă a Circului. Vorbiţi-ne puţin despre el.
B.N.: Festivalul Internaţional de Artă a Circului, ediţia a III-a, se desfăşoară pe parcursul a 12 zile, avem spectacole de circ dimineaţă, la prânz şi seara. Spectacolele celor două circuri care intră în competiţie cu noi, venite din Ucraina şi din Suedia, sunt de dimineaţă de la ora 10.00 şi seara de la 18.30, noi, la Circ Variete Globus, cu „Destinul dacilor”, având spectacole la ora 15.00. Aşa că dimineaţă la ora 10.00, la prânz la ora 15.00 şi seara la 18.30 avem un maraton al distracţiei, al spectacolelor de circ şi eu cred că interesant ar fi, şi încerc să conving pe toată lumea, să vină să vadă toate cele trei spectacole. Pentru că sunt foarte diferite. Important în festivalul nostru este ca spectacolul să fie deosebit de bun, de puternic din toate punctele de vedere. Să aibă toate ingredientele. Să fie acrobaţia excepţională, dresurile minunate, scenografia, costumele, muzica, coregrafia, regia, scenariul. Tot ce înseamnă, de fapt, circul în acest moment în lume.
În acest an, intrăm şi noi în competiţie. În 2009, am stabilit o regulă să facem acest lucru doar o dată la trei ani, gândindu-ne că celelalte circuri se vor speria. Noi am câştigat prima ediţie. Atunci au intrat în competiţie, cinci circuri şi a fost o competiţie deosebit de dură, pentru că au venit la Bucureşti: Italia, Rusia, Germania şi Ungaria şi interesant a fost că după decernarea premiilor au spus: „Da, într-adevăr, voi meritaţi cel mai bun premiu, dar acum ştim cât de buni sunteţi şi la ediţiile următoare, când ne invitaţi, ne vom pregăti altfel”. Aş putea spune că în Europa noi suntem lideri şi pentru că noi, pe parcursul timpului, am luptat să-i ajungem din urmă pe cei de la Cirque du Soleil, sau pe cei din Statele Unite, pe Ringling & Barnum. Noi nu ne-am bătut cu cei de aici, noi ne-am bătut cu greii. Iar cei din Europa au intrat, aş putea spune, într-o rutină a tradiţiei. Noi, oricum, i-am ales pe cei mai buni din ţările respective. Am chemat la Bucureşti forţa, aş putea spune, spectacolelor din acele ţări. Vârfurile. Dar venind aici, comparând cu spectacolul nostru, au spus „Bine. Data viitoare discutăm altfel”.
Care sunt criteriile de clasificare a instituţiilor de circ?
B.N.: În general, aceste clasificări sunt în urma competiţiilor internaţionale. Sunt festivaluri pe tot globul, de la Monte Carlo, care a fost primul Festival Internaţional de Circ, acum 35 de ani, până la Beijing, unde e adevărat că, spre deosebire de festivalul nostru, se intră în competiţie doar cu câte un moment, două sau trei. Totuşi, această departajare e un pic mai dificilă, pentru că, dacă scoţi un număr dintr-un spectacol, poate să fie extraordinar, dar dacă îl reintroduci, tot spectacolul poate să nu mai aibă aceeaşi valoare. Din acest motiv am inventat – aş putea spune – Festivalul de la Bucureşti. Şi pentru că directorul artistic de la Monte Carlo, când i-am spus că mi-aş dori un festival la Bucureşti, a zis „Vei face şi tu ce fac toţi în lume şi ne veţi copia?”.
Şi atunci am zis nu, şi i-am prezentat ideea mea. Vom face altceva. În momentul în care este o competiţie a spectacolelor în acelaşi timp şi te poţi duce de pe o zi pe alta sau în acelaşi timp să vezi spectacolele şi nu există timpul acela în care iei avionul sau iei trenul sau mergi dintr-o parte în cealaltă, mintea îţi este limpede şi poţi să compari. Şi atunci, ceea ce se întâmplă cum la Bucureşti este unic şi cu totul altceva decât se întâmplă peste tot. Vin din toată lumea să vadă festivalul nostru. Iniţial, la prima ediţie, nu au crezut. Au zis că vin şi au uitat. Acum a fost interesant că, ajungând la a treia ediţie, au început chiar cu mult timp înainte ca noi să avem aprobat festivalul, cu mult timp înainte ca noi să fi semnat contractele, să ne întrebe „Dar voi ce faceţi? Venim?”. Este un lucru extraordinar. Şi faptul că aceste spectacole nu se întâmplă numai la Circ Variete Globus. La noi dăm spectacolul nostru. În Drumul Taberei sunt ucrainienii, iar în Titan este Circul Scott, din Suedia.
Există şcoli de circ în lume?
B.N.: În mod normal ar trebui să avem o şcoală de circ. Există şcoli de circ în lume. Suntem – aş putea spune – instituţia şi ţara care au reuşit pe plan mondial în lumea circului, dar care nu are şcoală. Şi în Africa există şcoală de circ. Numai noi încă nu avem. Aş putea spune că e lupta mea de mulţi ani. În mod normal, aş face o paralelă, în primul rând, cu sportul de performanţă şi cu gimnastica şi baletul. La fel cum există şcoală de coregrafie, la fel ar trebui să existe şi pentru arta de circ. Copiii trebuie să înveţe de mici. Noi luăm acum din sportul de performanţă. Ei încep gimnastica la 6 ani. Dar când vin la noi, după ce au avut performanţe deosebite, vin de cele mai multe ori accidentaţi. Pentru că, atunci când forţezi corpul la vârste foarte mici, când încerci să faci performanţe ieşite din comun, când organismul e încă în creştere, se întâmplă acele accidente. Şi atunci – aş putea spune – lupta noastră ar fi şi este în acest moment să-i transformăm din roboţeii din sportul de performanţă în artişti, dar să ocolim zonele unde ei sunt accidentaţi şi să-i pregătim pe disciplinele pe care le mai pot face. Chiar dacă sunt talentaţi.
