15.2 C
București
vineri, 25 octombrie 2024
AcasăSpecialBrâncuşi a fost aniversat la Cluj

Brâncuşi a fost aniversat la Cluj

Degustări de vin şi de brânzeturi, proiecţie de film şi muzică din frunză au fost ingredientele unei petreceri prin care a fost sărbătorit cel mai mare sculptor român.

Ziua de naştere a marelui sculptor Constantin Brâncuşi, considerat drept cel mai important sculptor al secolului XX, a fost serbată, pentru pri-ma dată, la Cluj. Eveni-mentul a fost deopotrivă unul cultural şi gastronomic şi s-a întins pe durata a mai mult de patru ore. El a fost găzduit de cafeneaua L`Atelier du café din Pous Center din Cluj şi a fost organizat de „România Liberă – Ediţia de Transilvania” şi de www.clujday.ro.

Cine scoate sabia taie sticla de vin

Evenimentul, organizat vineri seară, a debutat cu o degustare de vinuri produse în Oltenia natală a lui Brâncuşi şi de brânzeturi de capră, produse în Transilvania. Vinurile au fost oferite de „Domeniile Coroanei”, fosta cramă regală de la Segarcea, din judeţul Dolj, iar brânzeturile au fost puse la dispoziţia degustătorilor de fabrica La Colline din Vâlcele, judeţul Cluj. „Ostilităţile” au fost deschise de reprezentantul Federaţiei Somelierilor din România, moldoveanul Marian Timofti, care a evocat vremea în care vinul spumant era vinul cavalerilor. O sticlă de vin spumant a fost deschisă de Marian Timofti prin tăierea gâtului ei cu o sabie bine ascuţită, întocmai cum făceau cavalerii acum câteva secole. „Această metodă este interzisă în Uniunea Europeană.

Practic, vinul spumant deschis astfel nu mai poate fi consumat, pentru că există păreri că ar fi riscant din cauza unor presupuse cioburi de sticlă”, a spus Marian Timofti. A urmat prezentarea şi degustarea a trei soiuri de vin, unul alb şi două roşii, acompaniate de brânzeturi de capră. După ce mesenii din elita culturală politică şi de afaceri a Clujului au învăţat ori şi-au reamintit cum trebuie savurat vinul, a fost proiectat un film realizat de poetul Horia Muntenuş. După acesta, a urmat un concert de muzică din frunză, susţinut de Nucu Pandrea. „Eu îl iubesc pe Brâncuşi, a fost unul dintre cei mai mari români. Şi, în plus, ştia şi să cânte din frunză, pentru că muzica a fost una dintre pasiunile sale”, a spus Nucu Pandrea.

Cele mai citite

Vladimir Putin şi Elon Musk ar ține legătura din 2022 încoace. Ce spune Kremlinul

Kremlinul a negat existența unor contacte regulate între președintele rus Vladimir Putin și miliardarul american Elon Musk, proprietarul companiei Starlink. Purătorul de cuvânt al președintelui...

Protest de amploare la Guvern. Silvicultorii vor schimbarea Legii pensiilor

Silvicultorii, polițiștii și feroviarii atrag atenția asupra condițiilor dificile de muncă din sectorul lor Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva va organiza vineri, 25 octombrie 2024,...

Olguța Vasilescu revoluționează Craiova! „Singurul oraș de câmpie care…”

Lia Olguţa Vasilescu a fost învestită vineri în cel de-al patrulea mandat de primar al municipiului Craiova. Cu acest prilej, ea a anunțat un proiect...
Ultima oră
Pe aceeași temă