30 C
București
vineri, 28 iunie 2024
AcasăSpecialBotezatu, premiat de Elena Udrea

Botezatu, premiat de Elena Udrea

O noua editie a Premiilor “VIP” s-a desfasurat marti seara, la Hotel Phoenicia, in prezenta unui numar mare de invitati. Gazdele evenimentului au fost Mihaela Radulescu si Cristian Brancu.

Printre primele sosite la fata locului s-au aflat cele doua doamne ale muzicii usoare romanesti, Angela Similea si Marina Voica. Sosita tocmai de la Breaza pentru a primi din partea organizatorilor un premiu de excelenta, Marina Voica nu a venit cu mana goala, ci i-a adus Angelei un buchet de clopotei chinezesti chiar din gradina sa. Printre premiatii de luna aceasta s-a numarat si Marian Dragulescu, care, chiar daca a fost declarat “omul lunii”, nu a putut fi prezent sa-si ridice premiul dintr-un motiv foarte serios: sotia sa tocmai nascuse, in urma cu doua ore, un baietel. Desi a fost sunat de toata lumea, chiar si de catre Cristian Topescu, cel care trebuia sa-i inmaneze premiul, Marian si-a cerut scuze in mod politicos, spunand ca nu va putea ajunge la eveniment pentru ca “nu isi poate lasa cei mai iubiti oameni din viata lui singuri”. Au fost premiate, de asemenea, cele doua mari evenimente desfasurate in Bucuresti luna trecuta – Duran Duran si Cesaria Evora, emisiunea “Mari Romani”, dar si “Revizorul” lui Horatiu Malaele, ocazie cu care actorul, pe langa diploma si traditionala sticla de vin, a primit in dar si o caricatura din partea unui coleg din presa, realizata in doar cateva minute. Cel mai asteptat moment al serii a fost cel in care a urcat pe scena Elena Udrea, sosita special pentru a-l premia pe Catalin Botezatu pentru cei zece ani de activitate, pe care i-a implinit anul acesta, dar si pentru rezultatele sale obtinute peste hotare. Elena Udrea a reusit cu greu sa treaca de blitzurile aparatelor de fotografiat, fiind asaltata de admiratori foarte tineri, cativa copii prezenti la eveniment spunandu-i ca este “foarte frumoasa”. Intr-adevar, asa cum ne-a obisnuit, Elena Udrea a purtat si de aceasta data o tinuta sexy, care i-a facut pe multi domni sa ofteze. Printre cei prezenti la aceasta editie a Premiilor “Vip” s-au mai numarat: Bodo impreuna cu sotia sa, Ioana Basescu, Virgil Ogasanu, Alexandru Andries, Razvan Mazilu, Roica Nassar, Cristian Topescu, Victor Ponta, Dinu Maxer, Mihai Margineanu, Gabriel Cotabita si lista ar putea continua. Seara s-a incheiat cu o prezentare de moda Adina Buzatu.

Cele mai citite

Românii caută cu disperare revanșa pentru umilințele trăite

Timp de cel puțin trei zile, românii au luat în stăpânire sleitele spirite ale burgurilor germane: München, Köln și Frankfurt. Adunați de peste mări și țări, veniți...

VIDEO. Boloș despre încasările din TVA, în acest an

România are prevăzut să colecteze la bugetul de stat peste 120 de miliarde de lei din TVA , a declarat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş,...

Anchetă: câți copii consumă droguri și tutun – date

Trei din 10 copii știu pe cineva care a consumat substanțe psihoactive / droguri, în general din proximitate; Aproape unu din trei adolescenți afirmă că...
Ultima oră
Pe aceeași temă