Eu nu fac o mare vina Curtii Constitutionale ca a dat un ucaz sa il scape pe Adrian Nastase de consecintele importului gresiei tibetane fara taxe vamale prin valiza diplomatica. La cat de proaste sunt legile, nu vad de ce vina e a celor care judeca. Cei care legisleaza sunt de vina ca au incorporat in Constitutie un mecanism de autoprotectie atat de solid pentru legislatori, care nu a fost deranjat de revizuirea constitutionala. si nici guvernul din 2005 nu e fara vina ca a trecut o lege, de altfel la cererea Comisiei Europene, care facea diferenta intre tratamentul fostilor si actualilor ministri. In halul de suspiciune de la noi, unde toata lumea crede ca anticoruptia se face doar din motive politice, era limpede ca va veni o scadenta cand acest tratament diferential se va razbuna. si cum Nastase e cel mai inalt demnitar judecat vreodata, toate bubele sistemului la el se sparg: Camera se coalizeaza cu el sa nu-i fie perchezitionata casa, Curtea Constitutionala invoca un aviz, tot de la Camera sau de la Presedintie, care nu ar fi fost cerut (parca vad ca ajunge la Camera si mai are Crin Antonescu o data ocazia sa-l apere pe Nastase), desi pe temeiul legii de atunci (azi declarata neconstitutionala, tarziu de tot, cum a fost si cu crearea PNA, care s-a dovedit neconstitutionala doi ani dupa ce PNA functiona) procuratura actionase legal. Deduc de aici ca noi traim intr-un haos constitutional continuu, in care o buna parte din legi nu sunt de fapt conforme cu Constitutia, numai ca nu a facut nimeni sesizarea, iar la o adica ar trebui sa ne revocam vreo jumatate din viata noastra postrevolutionara ca fiind traita in ilegalitate. Asta imi aduce aminte de un procuror general din timpul comunismului, care ne-a facut onoarea sa ne viziteze in tabara noastra studenteasca de la Sinaia prin 1987 sau 1988. Dupa ce s-a pilit strasnic la focul nostru de tabara si a inceput sa faca aluzii ca se va retrage sa se culce, dar nu singur, iar nimeni nu se inghesuia sa-l insoteasca, s-a suparat pe noi si a declarat ca la o adica ne-ar putea aresta pe toti! Eu i-am spus ca nu cred, ca in regimul comunist se respecta legea si nu se fac abuzuri. Ei, aici nu pricepi, d-ra doctor, mi-a zis el, indreptand spre mine un deget tremurator, eu va pot aresta perfect legal, sunt in dreptul meu! Pentru ca toti de aici, dar absolut toti, calcati o lege, ca va dati seama sau nu. Dvs. unde locuiti, la camin? si aveti mutatia la zi, pe acest trimestru? si dvs., cu bunica? si bunica nu cumva are mai mult de un kilogram de zahar in camara? Asta e ilegal. In cateva minute ne-a convins, asa era: regimul ne adusese pe toti intr-o stare de ilegalitate si acum hotarau cine urma sa fie luat si cine nu.
Dupa 1989, fiecare tara fosta comunista a avut nevoie de o legislatie noua. Dar nimeni nu a putut-o rescrie integral. Peste tot s-au facut carpeli din cea veche cu cea noua. Dar calitatea carpelilor a variat foarte mult de la tara la tara. Democratia poloneza s-a construit pe vechea constitutie comunista, amendata doar dupa vreo trei randuri de alegeri libere, dupa ce regimul democratic era consolidat, justitia independenta si asa mai departe. Pentru ca pana la urma legea e gonflabila, daca intentia e buna, o poti carpi, lungi, scurta, cata vreme faci toate operatiile astea in spiritul si logica unui stat de drept. Daca intentia e de a crea un stat care sa confere imunitate unui anume grup social, dandu-le un statut legal special, indiferent cum amendezi legea, din ea nu va rezulta un stat de drept, ci o noua aberatie legala, precum cea a procurorului meu comunist.
Noi nu doar ne-am batut joc de statul de drept in primii ani de dupa 1990. O facem si acum. Conform noii legi a Agentiei Nationale de Integritate (ANI) nu mai poate fi sesizata decat de cine dovedeste ca e personal lezat (deci eu nu pot sa sesizez ca milioanele domnului Nastase nu corespund cu veniturile lui transparente, pentru ca oricat de dubioase ar fi, nu le-a furat de la mine), iar daca unul care a fost lezat de el reuseste (de exemplu, cel caruia nu i-a dat cat a cerut pe termopane), dar inspectorul ANI nu poate strange dovezi, pentru ca dl Nastase are dreptul legal sa refuze expertiza (cat costa de fapt termopanele la pretul pietei), denuntatorul raspunde penal si dl Nastase il poate baga in puscarie. In conditiile astea, pana si faptul ca Dan Radu Rusanu, care ar putea solicita titlul de Miron Mitrea al actualului regim, a pus in fruntea Consiliului de Integritate un baiat de-al lui nu mai conteaza. Putea pune si o vaca.
Cata vreme parlamentarii nostri produc asemenea legi, a da vina pe Curtea Constitutionala sau a face plangere penala contra judecatorilor ei mi se pare a trage pe langa tinta. Nu acolo e problema, ci la ticalosii care voteaza asemenea legi si la noi, imbecilii care ii votam pe ticalosi si ii trimitem regulat in Parlament.
Alina Mungiu-Pippidi este presedinte fondator al SAR si cercetator asociat al Colegiului St. Antonys din Oxford