Lumea de maine este in buna masura cea pe care o cunoastem astazi. Cea mai mare parte a celor ce vor trai in 2050 sunt contemporani cu noi, iar printre nepotii nostri ii putem intalni chiar si pe cei ce vor popula planeta in 2100. Viitorul este modelat intr-o masura nebanuita de factorul demografic, care, desi foarte predictibil datorita inertiei mari a principalilor parametri, este adesea trecut cu vederea in planurile si masurile luate astazi. Mai ales in cazul Romaniei, factorul demografic va determina constrangeri extreme si multe din deciziile de politica economica sau sociala de astazi se vor dovedi inaplicabile sau nesustenabile pe termen lung daca sistemul institutional si populatia, in general, vor continua sa ignore aceasta bomba cu efect intarziat.
Exista numeroase proiectii ale evolutiei demografice la nivel mondial, pe regiuni sau pe tari. Desi ele pot sa difere in detalii, toate ajung la un rezultat comun: populatia lumii continua sa creasca, insa ritmul acestei cresteri are o tendinta clara de diminuare. Banca Mondiala prognozeaza ca, de la 6,5 miliarde de locuitori ai planetei in 2005, se va ajunge la 9 miliarde in 2050, rata anuala de crestere reducandu-se treptat de la 1,1 la suta in 2005 la 0,3 la suta in 2050. Media mondiala ascunde insa mari discrepante pe regiuni: cresterea populatiei se inregistreaza in tarile cu venit scazut si mediu, in timp ce in tarile cu venit ridicat numarul locuitorilor va ramane aproape neschimbat. China, care a adoptat de multa vreme o politica demografica restrictiva, are o crestere moderata, de la 1,30 la 1,39 miliarde locuitori. Multe tari dezvoltate vor cunoaste o scadere a populatiei: Japonia, spre exemplu, va trece de la 128 milioane locuitori in 2005 la 98 milioane in 2050. Cresterea pe care o vor inregistra cateva tari dezvoltate provine atat din sporul natural, cat si din imigratia de care beneficiaza: populatia Statelor Unite va atinge 390 milioane in 2050, o crestere de aproape 100 milioane locuitori, la care imigratia aduce 4 la mie in prima parte a intervalului si 2,8 la mie spre sfarsitul acestuia.
Scaderea natalitatii, combinata cu cresterea sperantei de viata, da nastere unui alt fenomen demografic general, imbatranirea populatiei. In 1950 existau in lume 205 milioane de persoane peste 65 de ani; astazi numarul lor se apropie de 760 milioane, iar in 2050 vor trece de doua miliarde, respectiv 22 la suta din populatie.
Europa este una dintre regiunile cele mai afectate de fenomenul scaderii si imbatranirii populatiei. Desi cateva tari (Franta, Marea Britanie) vor reusi sa realizeze o crestere a populatiei pana in 2050, atat prin spor natural, cat si prin imigratie, alte tari mari (Germania, Italia, Spania, Polonia) vor cunoaste un declin. Declinul este deosebit de abrupt in estul continentului, unde Rusia va pierde 36 milioane, Ungaria scade de la 10 la 8,4 milioane, iar Bulgaria trece de la 7,7 la 4,8 milioane.
Romania nu face exceptie si este confruntata cu cea mai dramatica tranzitie demografica realizata pe perioada unei singure generatii. De la 21,6 milioane locuitori in 2005, Romania va ajunge la numai 15,7 milioane in 2050. Populatia in varsta de peste 60 de ani va fi de peste 6,1 milioane, reprezentand 39 la suta din populatia totala. Rata de dependenta (proportia persoanelor sub 15 si peste 64 de ani in total populatie) creste de la sub 42 la suta in prezent la aproape 72 la suta in 2050.
Amploarea schimbarilor pe care aceasta tranzitie demografica o va determina este greu de imaginat, ele intinzandu-se de la economie la viata de familie, de la finante publice la cultura s.a.m.d. Daca nu este pregatita din timp, ajustarea la aceasta noua realitate ar putea produce mari tensiuni si derapaje sociale.
Cresterea economica a Romaniei ar putea fi in scurta vreme restrictionata de piata de munca, pe care tot mai multe meserii si calificari vor lipsi. Educatia trebuie regandita tinand seama de noile conditii. Sistemul de pensii ajunge sa puna o presiune uriasa pe finantele publice, iar asistenta medicala va trebui sa gaseasca nu doar resurse financiare, ci si un mod de organizare adaptat cerintelor pacientilor in varsta. Bugetul public in formula actuala este incapabil sa faca fata solicitarilor: in conditiile cresterii ratei de dependenta la 72 la suta, povara fiscala pe care o va suporta o persoana activa va creste pana la sau dincolo de limita sustenabilitatii.
Pregatirile ar trebui sa inceapa de pe acum si sa urmareasca o multitudine de directii. Masurile de sprijin familial, care sa incurajeze natalitatea, trebuie diversificate catre servicii pentru familiile cu copii. Educatia trebuie sa se adapteze treptat reducerii numarului de elevi, facand din aceasta o oportunitate pentru imbunatatirea calitatii. Ea trebuie sa fie pregatita pentru un numar sporit de imigranti, deoarece este necesar ca Romania sa adopte o politica clara privind imigratia, stabilind, ca atatea alte state, criterii de selectie a celor ce doresc sa se stabileasca aici. Imigratia trebuie sa fie coordonata cu capacitatea de absorbtie a pietei muncii si cu capacitatea de integrare sociala a nou-venitilor.
Cel mai sensibil dintre domeniile care au nevoie de reforme radicale este sistemul de pensii, unde exista o mare rezistenta sociala la schimbare. Atat cresterea varstei de pensionare, cat si limitarea nivelului pensiilor sunt, desigur, nepopulare. Cred ca singura solutie care ar putea oferi o tranzitie lina catre un sistem viabil pe termen lung de pensii este cea a flexibilizarii optiunilor. Asa cum se practica deja in multe tari, varsta de pensionare nu trebuie sa fie rigid stabilita prin lege, dand posibilitatea fiecarei persoane sa opteze pentru continuarea activitatii atat timp cat doreste, intr-un program flexibil de cateva ore pe zi sau de zile pe saptamana. Astfel, veniturile din munca si cele din pensie se completeaza si substituie proportional cu capacitatea persoanei de a mai desfasura o activitate. Aceasta schimbare presupune, de asemenea, ca firmele sa-si adapteze structurile de functiuni si fisa postului in asa fel incat sa faca posibila si sa beneficieze de munca persoanelor in varsta. In multe tari (Japonia, Finlanda, SUA etc.), astfel de solutii flexibile au deja succes.
Dar este nevoie de viziune pe termen lung pentru a te angaja in astfel de reforme si, din pacate, sistemul politic favorizeaza temele de interes pe termen scurt: pana la ce se va intampla peste 20 de ani, sa vedem ce se intampla la toamna!
Aurelian Dochia este analist economic
