3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialBombă de aviație, descoperită de turiști pe o plajă din Eforie Sud

Bombă de aviație, descoperită de turiști pe o plajă din Eforie Sud

O bombă de aviaţie incendiară, de patru kilograme, a fost scoasă din apă, pe o plajă din Eforie. Muniţia a fost ridicată pentru a fi distrusă de pirotehniştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ”Dobrogea” al judeţului Constanţa, transmite Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor ISU ”Dobrogea”, bomba a fost descoperită, luni, pe o plajă din Eforie Sud de către turişti, care au alertat apoi autorităţile prin serviciul 112.

Echipa pirotehnică a ISU ”Dobrogea” a ajuns imediat la faţa locului, stabilind că este vorba despre o bombă de aviaţie, incendiară, lungă de 40 centimetri şi în greutate de patru kilograme, cu focos activ.

Specialiştii ISU spun că bomba poate proveni din al Doilea Război Mondial şi ar fi putut fi periculoasă dacă se intervenea mecanic asupra ei.

După ce zona a fost asigurată, turiştii fiind îndepărtaţi, pirotehniştii au ridicat muniţia, bomba fiind dusă la depozitul ISU pentru a fi distrusă ulterior într-un poligon amenajat în acest scop.

Cele mai citite

Premierul Japoniei, Shigeru Ishiba, a adormit în timpul numărării voturilor pentru realegerea sa

Shigeru Ishiba, președintele Partidului Liberal Democrat (PLD), aflat la putere în Japonia, a fost văzut adormind luni în parlament, unde a fost reales prim-ministru. O...

România are gata lotul pentru Campionatul European de handbal feminin din Austria, Ungaria și Elveția

Federaţia Română de Handbal a anunţat lotul feminin pentru Campionatul European - EHF EURO 2024, care va avea loc în perioada 28 noiembrie-15 decembrie...

Austria va ridica blocada Schengen pentru România și Bulgaria. Când vor adera complet cele două țări

Austria va ridica probabil în primăvara anului 2025 vetoul prin care blochează extinderea Schengen, relatează publicația austriacă Kurier, potrivit B1Tv. Austria ar urma să ridice...
Ultima oră
Pe aceeași temă