2.3 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialBolnavi de primăvară

Bolnavi de primăvară

Dacă în urmă cu câteva săptămâni situaţia era ceva mai detensionată, de când s-a încălzit vremea situaţia este cu totul alta. Pacienţii vin în număr tot mai mare la spital. Unii ajung cu accidente vasculare, alţii cu boli de inimă sau alte afecţiuni. „Populaţia este foarte bolnavă. Oamenii sunt săraci. Mulţi dintre ei nu au bani să-şi cumpere tratamentele sau să ţină regimul pe care li-l prescriem. Pe majoritatea îi preocupă faptul că n-au cu ce să-şi plătească întreţinerea şi pun sănătatea pe ultimul loc şi ajung aici când nu mai au ce face acasă şi se simt foarte rău. La toate acestea se adaugă stresul, un factor de neevitat“, a declarat dr. Ion Iliescu, medic neurolog.
Desigur, căldura i-a afectat puternic pe cei suferinzi, a confirmat dr. Ildiko Toldişan. „Secţia este arhiplină şi ne vin pacienţi încontinuu“, a adăugat ea. Aceeaşi situaţie o întâlnim şi la Cardiologie.
Toate cele 80 de paturi de pe secţie sunt ocupate şi ar mai fi nevoie de câteva pentru ca medicii să facă faţă fluxului tot mai mare de pacienţi.  „Căldura în sine sau frigul nu sunt periculoase pentru oamenii care îşi cunosc limitele şi fac exact ceea ce trebuie. În schimb, trecerea de la cald la rece şi invers, brusc, cu o presiune atmosferică ce se modifică la fel de rapid, le poate face foarte rău. Problema este că oamenii nu se îngrijesc. Degeaba facem noi prevenţie cu bolnavii, pentru că ei nu ţin cont de recomandările noastre. Pe ideea că nu sunt bani, renunţă la tratamente şi fac numai ce vor ei. Acesta este şi motivul pentru care avem secţia mai mult decât aglomerată, urgenţa la fel“, a spus dr. Elvira Craiu, medic cardiolog.

Ea a ţinut să precizeze că toate aceste creşteri de tensiune duc la destabilizarea  hemodinamică a pacienţilor, adică oamenii umple spitalul din cauza insuficienţelor cardiace, a tulburărilor de ritm, toate manifestări acute ale unor boli cronice.    
Cele mai citite

Alba Iulia suspendă taxa de promovare turistică, după cererea hotelierilor

Consiliul Local Alba Iulia a votat, la începutul acestei săptămâni, pentru suspendarea taxei de promovare turistică, care se aplica turiștilor cazați în municipiu. Decizia...

Elon Musk propune testare cognitivă pentru oficialii aleși în SUA

Elon Musk a sugerat introducerea testelor cognitive pentru oficialii aleși din Statele Unite, ca măsură pentru a garanta capacitatea acestora de a își îndeplini...

Simona Halep se retrage de la Auckland şi Openul Australiei

Simona Halep a anunțat că nu va participa la turneul WTA de la Auckland și la Openul Australiei, din cauza unor probleme medicale. Simona...
Ultima oră
Pe aceeași temă