Premierul Emil Boc a declarat în urma incidentului de joi din Parlament că „soluţia la problemele pe care le avem nu este aceasta pe care am văzut-o în Parlament”, potrivit realitatea.net. „Eu ştiu şi înţeleg faptul că mulţi români o duc greu în aceste vremuri de criză. Şi acest lucru nu reprezintă vina exclusiv a cuiva. Sunt vremuri pe care trebuie să le trecem prin solidaritate, luciditate, raţionalitate şi cu echilibru”, a declarat, în urma incidentului, premierul Emil Boc.
El a mai spus că ce s-a întâmplat joi în Parlament nu este o soluţie la probleme pe care le are România în acest moment de criză.
„Şi fac apel încă o dată la luciditate şi raţionalitate. Cred că aceasta este abordarea pe care trebuie să o avem pentru a putea trece peste aceste vremuri. În vremuri grele trebuie să avem tăria să luăm cele mai bune şi corecte sau cele mai bune şi raţionale decizii. Este un lucru tragic, care m-a şocat”, a mai spus Emil Boc.
Incidentul a avut loc chiar înainte de discursul pe care urma să îl ţină premierul Emil Boc. Bărbatul, electrician la TVR, a strigat „Pentru tine, Boc!” în momentul în care s-a aruncat. Acesta nu a fost singur mesaj transmis premierului. Bărbatul avea un tricou pe care scria: „Ne-aţi ucis viitorul!”.