7.4 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSpecialBoagiu: Controalele privind montarea cauciucurilor de iarnă vor începe de la 1...

Boagiu: Controalele privind montarea cauciucurilor de iarnă vor începe de la 1 noiembrie 2011

Ministrul transporturilor, Anca Boagiu, a declarat joi că participanţii la trafic vor fi controlaţi dacă şi-au montat cauciucuri de iarnă începând din 1 noiembrie 2011, dată de la care, cei care vor fi prinşi în neregulă vor primi amenzi situate între 400-2.000 de lei.

„Principalul scop al ordonanţei pe care am emis-o privind obligativitatea cauciucurilor de iarnă a fost securitatea pe drumurile publice. Reprezentanţii transportatorilor au orecizat că pe perioada iernii nu vor ieşi pe drumuri dacă nu sunt dotaţi corespunzător Ordonanţa nu a fost retrasă de pe site, dar ea va fi amendată şi va merge în continuare spre adoptare”, a spus Boagiu, citată de NewsIn.

Aceasta a precizat că reglementarea obligativităţii cauciucurilor de iarna exista din 2002, dar că aceasta nu a fost respectată.

„Începînd din 1 noiembrue 2011, cei care vor fi prinşi circulând fără cauciucuri de iarnă vor primi amenzi situate între 400-2.000 de lei. Ministerul va supraveghea dacă CNADNR îşi va face datoria in privinţa deszăpezirii drumurilor naţionale.

Anca Boagiu s-a întâlnit joi cu reprezentanţii transportatorilor, în urma căreia a fost luată decizia ca obligativitatea echipării maşinilor cu anvelope de iarnă să nu fie aplicată din acest an, ci începând de anul viitor.

Ministerului Transporturilor a elaborat un proiect de OUG potrivit căruia şoferii de autoturisme şi camioane vor fi obligaţi să utilizeze anvelope de iarnă în perioada 1 noiembrie-31 martie. Totodată, autovehiculele vor trebui să aibă montate pe roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate atunci când circulă pe drumuri acoperite cu gheaţă sau polei.

Cele mai citite

Viktor Orban a afirmat că maghiarii au avut de mult timp interesul ca România să adere la Schengen – VIDEO

Viktor Orban, premierul Ungariei, a declarat vineri că țara sa a susținut întotdeauna integrarea României în Spațiul Schengen. https://www.youtube.com/watch?v=My1d1PIPGiI Viktor Orban a sosit în România Poziția...

PSD revine la masa negocierilor pentru formarea noului Guvern

PSD a reluat negocierile pentru formarea Guvernului, alături de PNL și UDMR, conform unor surse liberale citate de ProTV. Structura ministerelor este deja conturată:...

HoReCa și agențiile de turism cer menținerea tichetelor de vacanță: „Nu distrugeți turismul românesc!”

Reprezentanții industriei HoReCa și ai agențiilor de turism solicită Guvernului să renunțe la eliminarea tichetelor de vacanță, o măsură prevăzută într-un proiect de ordonanță...
Ultima oră
Pe aceeași temă