2.8 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialBlestemul "crocodilului": Un nou drog face ravagii în Rusia

Blestemul „crocodilului”: Un nou drog face ravagii în Rusia

Un nou drog face ravagii în rândul tinerilor din Rusia. Se estimează că în prezent există peste un milion de dependenţi. Deşi problema este îngrijorătoare, autorităţile nu se implică aproape deloc în sprijinirea centrelor de dezintoxicare, potrivit revistei Time.

Pacienţii noi ai centrului de reabilitare din Chichevo, un sat mic de lângă Moscova, au la dispoziţie două săptămâni de odihnă pentru a-şi reveni din sevraj. Apoi, între studierea Bibliei şi rugăciuni (centrul este condus de penticostali), trebuie să tăie lemne de foc, să aducă apă în sat şi să ajute la treburile casei. Totuşi, s-au permis şi excepţii. Irinei Pavlova este singura pacientă din centru care a reuşit, în mod miraculos, să supravieţuiască dependenţei de krokodil (sau „crocodil”), un drog letal care face ravagii în Rusia.

Folosirea acestui drog se răspândeşte ca un virus în rândul tinerilor din Rusia. Consumatorul obişnuit de krokodil, un drog înrudit cu morfina, nu supravieţuieşte mai mult de 2-3 ani, iar cei care reuşesc să renunţe la acest obicei rămân, de cele mai multe ori, desfiguraţi. Totuşi, Irina Pavlova povesteşte că şi-a injectat drogul, în fiecare zi, timp de aproape 6 ani şi că a învăţat să îl prepare în bucătăria fratelui ei. „Probabil că Dumnezeu a avut grijă de mine”, spune ea încercând să găsească o explicaţie. Dependenţa de krokodil a lăsat, însă, câteva sechele. Ea a rămas cu un defect de vorbire şi ochii ei de un albastru pal au ceva din privirea fixă a unui bolnav de lobotomie. În plus, Andrei Yatsenko, managerul centrului, care a fost dependent de heroină timp de 7 ani, spune că „funcţiile ei motorii au fost afectate de distrugerile de la nivelul creierului. De aceea, încercăm să fim mai blânzi cu ea”.

Aşa cum se întâmplă de obicei în Rusia, Pavlova a început, în timpul adolescenţei, să îşi injecteze kharka, o substanţă asemănătoare gudronului, dar înrudită cu opiul. La vârstă de 27 de ani a trecut la krokodil pentru că acesta are aproape acelaşi efect ca heroina, însă este de 3 ori mai ieftin şi foarte uşor de preparat. Componenta activă este codeina, un analgezic foarte popular care nu este toxic, consumat singur. Pentru a produce krokodil, dependenţii combină codeină cu benzină, diluant, acid hidrocloric şi fosfor roşu de care fac rost răzuind cutiile de chibtrituri. Potrivit unor estimări oficiale, în 2010 între câteva sute de mii şi un milion de persoane din Rusia îşi injectau krokodil. Până acum această ţara este singura din lume unde consumul de droguri se extinde ca o epidemie.

Krokodil a apărut pentru prima dată în Siberia şi în estul îndepărtat al Rusiei, în jurul anului 2002 şi doar în ultimii 3 ani a început să se răspândească în toată ţara. Din 2009, cantitatea de krokodil prezentă în Rusia a crescut de 23 de ori, conform lui Viktor Ivanov, preşedintele Controlului Federal al Drogurilor.

Aşa cum era de aşteptat, drogul s-a răspândit mai repede în rândul oamenilor săraci şi în zonele izolate, ca Vorkuda, oraşul unde trăieşte Pavlova, o localitate aflată la aproximativ 100 de mile de cercul polar. Acolo iernile durează 8 luni, aşa cum îşi aminteşte Pavlova, iar tinerii sunt mai tot timpul plictisiţi. Cei mai mulţi dintre ei beau, iar unii dintre ei lucrează. În afară de ea, spune Pavlova, mai erau aproximativ 12 dependenţi de krokodil cu care îşi petrecea timpul, inclusiv fratele ei. „Toti sunt morţi acum”, spune ea.

Locul injecţiei, care se poate face oriunde, de la picior, la frunte, devine verzui şi solzos, asemănător pielii de crocodil. Vasele de sânge se sparg, iar ţesutul moare. Cangrena şi amputaţiile sunt un rezultat obişnuit al consumului de krokodil, în timp ce ţesutul osos poros, în special din mandibulă, începe să se dezintegreze, măcinat de aciditatea drogului.

Pentru Pavlova, momentul de cădere a avut loc în 2008, când s-a mutat în apartamentul fratelui ei şi, timp de două săptămâni, nu a făcut altceva decât să-şi prepare şi să-şi injecteze drogul în picior. „Senzaţia dată de drog durează cam două ore şi îţi trebuie o oră să îl prepari. Preparam şi injectam drogul 24 de ore pe zi”, spune ea. La sfârşitul celor două săptămâni a făcut cangrenă în zona inghinală, care s-a transformat în septicemie. A fost dusă de urgenţă la spital, apoi a fost transferată la secţia de dezintoxicare, unde doi penticostali îi invitau pe dependenţi la centrul lor de reabilitare. Pavlova a fost de acord.

Una din deficienţele sistemului de reabilitare rusesc este faptul că statul se implică foarte puţin în combaterea consumului de droguri. La o întâlnire care a avut loc în aprilie şi la care a participat şi preşedintele Medvedev, s-a pus în discuţie interzicerea codeinei şi impunerea de teste toxicologice în şcoli. De asemenea, statul a prevăzut construirea unei reţele de centre de dezintoxicare în următorii ani.

Pentru a nu recidiva, Pavlova a fost transferată la centrul de la Chichevo, în suburbiile Moscovei. Centrul de reabilitare este un conac cu trei etaje şi pare o întoarcere în secolul al XIX-lea pentru că are un cuptor de lemne în bucătărie şi o baie tradiţională rusească pe care pacienţii şi-au construit-o singuri în curte. Câmpuri vaste, păduri de pin şi mesteacăn separă Chichevo de restul oraşului. Totuşi, în 2009, atunci când prima sa cură de reabilitare a devenit insuportabilă din cauza sevrajului, Pavlova a reuşit să fugă la Moscova şi să prindă un tren către Vorkuda.

Acum, ea mai are o săptămână până când va termina a doua cură de reablitare. „Poftele au încetat, în sfarsit”, spune ea. „Nu mă pot întoarce acolo. Eram frumoasă atunci când am început să mă droghez, dar ce s-a întâmplat…”. Acest gând stăruie o clipă. „Era că şi cum trăiam într-o mlaştină oribilă”.

Cele mai citite

Economia României accelerează în T3, dar rămâne sub așteptări: PIB-ul crește cu 1,1%

Economia românească a înregistrat o creștere de 1,1% în trimestrul al treilea al anului 2024, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS)....

Când va lansa Samsung seria Galaxy S25

Samsung va lansa seria Galaxy S25 într-un eveniment Unpacked programat pentru 23 ianuarie 2025, la San Francisco, potrivit unui zvon apărut recent. Evenimentul ar...

Statele Unite resping acuzațiile ONU privind genocidul în Gaza și critică raportul Human Rights Watch

Statele Unite au condamnat ferm concluziile unui comitet special al ONU care a sugerat că metodele utilizate de Israel în Fâșia Gaza „corespund caracteristicilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă