1 C
București
sâmbătă, 4 ianuarie 2025
AcasăSpecialBlair declara razboi islamistilor radicali, predicatorii urii

Blair declara razboi islamistilor radicali, predicatorii urii

Pentru prima oara in istoria continentului european, la Londra a fost comis un atac terorist de catre cu grup autohton de kamikaze, analistii estimand ca exemplul ar putea inspira si alti teroristi din Europa. Retelele adormite ale Al Qaeda s-ar putea intreba de ce sa ne aruncam in aer in Irak cand la fel de bine o putem face la Paris, Milano sau Roma. Vaticanul aprecia ca acei kamikaze britanici autori ai antentatului de la Londra pun in lumina „un adevar nelinistitor” Ð faptul ca ei sunt „fiii unei culturi a urii” care se dezvolta in Marea Britanie. Printul Charles, mostenitorul tronului Angliei, a lansat un „apel catre musulmani” pentru a „eradica predicatorii urii” in sanul comunitatii lor. Iar premierul Tony Blair anunta in Parlament intentia de a discuta cu liderii islamisti din Marea Britanie in ce priveste interpretarea eronata, otravitoare si perversa a religiei musulmane” care a provocat atentatele. El a anuntat sfarsitul cvasitotal al libertatii de expresie acordate pana acum predicatorilor islamisti instalati in regat, exprimandu-si intentia de a-i expulza pe cei ce predica ura. Lupta contra islamismului radical, a precizat Blair, nu poate fi dusa doar de Marea Britanie, fiind necesara mobilizarea internationala a vocii islamului moderat contra ideologiei diabolice extremiste, ale carei radacini se afla intr-o interpretare pervertita si otravita a islamului”. In Pakistan, serviciile secrete ancheteaza discret posibile legaturi locale ale autorilor atentatelor de la Londra, britanici de origine pakistaneza, din care cel putin unul s-a aflat doua luni in Pakistan pentru a frecventa o scoala religioasa, vezi tabere de antrenament ale Al Qaeda. Si, in timp ce politia italiana desfasura o operatiune in intreaga tara impotriva mediilor islamiste radicale, „Times” arata ca, „adesea, extremismul islamist nu numai ca a fost tolerat, dar a fost lasat sa se disemineze in moschei via imamilor total inculti, veniti din satele pakistaneze, incapabili sa vorbeasca engleza si absolut incapabili sa ghideze tinerii musulmani intr-o societate occidentala”.

Cele mai citite

Atacul lui Asamoah Gyan! Critici dure pentru foștii coechipieri de la CM 2010

Cel mai bun marcator din istoria Ghanei, Asamoah Gyan, a criticat atitudinea colegilor săi după penalty-ul ratat în meciul istoric cu Uruguay. „Lași!”: Gyan, nemulțumit...

Republica Moldova își reduce consumul energetic datorită cetățenilor, dar majorează tarifele la energie

Secretarul de stat al Ministerului Energiei, Constantin Borosan, a declarat că Republica Moldova a reușit să reducă semnificativ consumul de energie, ajungând sub graficul...

FCSB deplasează un lot-record în Antalya pentru cantonamentul de iarnă

Campioana poate alcătui trei echipe diferite pentru pregătirea noului sezon. Cantonament cu 32 de jucători și un program încărcat FCSB va începe cantonamentul de iarnă pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă